Cautare




, Forbes Staff

Energie |
|

MOL România investeşte 425.000 de euro în construcția unui heliport pe acoperișul spitalului Marie Curie din Capitală

MOL România, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa petrolieră locală, a anunțat că investeste 425.000 de euro în construcția unui heliport pe acoperișul spitalului Marie Curie din București, proiect prin care va fi redus timpul de transport către spital pentru pacienții aflați în stare gravă.
heliport Marie Curie

Alături de Mol România, în proiect este implicată și ”Asociația Inima Copiilor”. Lucrările la construcția heliportului vor începe în toamna anului curent, iar investiția totală se ridică la 425.000 de euro.

”Suntem onorați că Mol România este parte a acestui proiect. Anterior, Mol România a mai sprijinit prioecte ale Asociației Inima Copiilor în favoarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii M.S. Curie, în cadrul programului de responsabilitate socială Sănătatea Copiilor. Am fost impresionați de sensibilitatea și profunzimea inițiativelor Asociației și ne-am bucurat când am aflat că putem fi din nou împreună într-un proiect a cărui necessitate era evidentă. Mol România își dorește să susțină acele proiecte care răspund nevoilor reale ale comunității și ne bucurăm foarte mult că, după finalizarea acestui proiect, pacienții aflați în stare gravă și care necesită intervenții de urgență vor avea o șansă în plus la viață și la recuperare”, a precizat Camelia Ene, CEO & Country Manager Mol România.

Personalul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii M.S Curie efectuează o gamă largă de intervenții, mulți dintre copiii-pacienți ai spitalului fiind transportați din diferite zone ale României. În majoritatea cazurilor, pacienții au nevoie de intervenție de urgență iar timpul petrecut pentru a-i transporta cu ambulanța de la locul de aterizare a elicopterului până la spital este prea lung, astfel că, în unele cazuri, salvarea lor nu mai este posibilă, potrivit reprezentanților spitalului.

”Am început discuțiile despre heliport în urmă cu mai mulți ani, am angajat consultanți care au mai facut lucrul acesta in mod privat. Trebuia o expertiză pentru acest spital privind normele pentru cutremur. Vorbim despre rapiditate. Uneori, o jumătate de oră poate fi critică pentru un pacient. Contează foarte mult condițiile în care sunt aduși pacienții și rapiditatea. Aproximativ 40% dintre pacienții foarte critici erau aduși pe calea aerului’, a explicat doctorul Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de Terapie Intensivă de la Spitalul Marie Curie.

Reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii M.S Curie susțin că unitatea funcționează deja ca un spital regional, motiv pentru care investițiile în spital s-au intesificat în ultimii ani. Recent, OMV Petrom a anunțat că va contribui cu 10 milioane de euro la construcția primului spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, situate în incinta spitalului Marie Curie, un proiect al Asociației Dăruiește Viață. Spitalul de Oncologie si Radioterapie Pediatrică va fi primul spital specializat în oncologie pediatrică din România. Pacienții vor avea acces la toate specialitățile pediatrice necesare pentru tratarea holistica a copiilor bolnavi de cancer (chirurgie, ortopedie, cardiologie, neurochirurgie, ORL etc). Noul spital va putea asigura tratarea, în fiecare an, a peste 300 de copii cu cancer, dar și efectuarea a peste 9.600 de intervenții chirurgicale oncologice și non-oncologice.

De asemenea, Fundația Vodafone România a investit în urmă cu câțiva ani aproximativ 1,8 milioane de euro în construirea Secției de terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Marie Curie din București, cea mai modernă din sud-estul Europei.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii