Grupul MOL a încheiat un parteneriat strategic cu Compania Națională de Petrol din Libia (NOC), prin semnarea unui memorandum de înțelegere care vizează cooperarea în explorarea și producția de hidrocarburi, inovația tehnologică și tranzacționarea țițeiului.
Acordul a fost semnat la Budapesta de Zsolt Hernádi, președinte și CEO al Grupului MOL, și Masoud Suleman, președintele NOC. Documentul stabilește cadrul pentru schimbul de informații și analiza unor potențiale proiecte comune, inclusiv în domeniul dezvoltării zăcămintelor și al serviciilor petroliere dedicate activităților din Libia.
Potrivit reprezentanților MOL, parteneriatul are ca obiectiv consolidarea portofoliului internațional al companiei și diversificarea surselor de aprovizionare cu energie. „Industria de petrol și gaze a Libiei reprezintă un pilon important de expertiză, iar acest acord poate genera valoare pentru ambele părți”, a declarat Zsolt Hernádi, subliniind importanța securității energetice și a cooperării regionale.
Grupul MOL deține active de explorare și producție în nouă țări și are producție de petrol și gaze în opt dintre acestea, printre care Croația, Azerbaidjan, Irak și Ungaria. Noul parteneriat cu NOC se înscrie în strategia companiei de a atinge un nivel de producție de minimum 90.000 de barili echivalent petrol pe zi în următorii cinci ani.
În ultimii ani, MOL a semnat acorduri similare cu companiile naționale de petrol din Kazahstan, Azerbaidjan și Turcia, demarând deja proiecte de explorare comună în Azerbaidjan și Ungaria.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.