Mohammad Murad a fost adus la Poliția Capitalei în noaptea de luni spre marți în calitate de martor. Acesta a fost audiat de polițiști într-un dosar în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 3,8 milioane de lei și spălarea banilor cu un prejudiciu de aproximativ 8,8 milioane de lei, conform aceleași surse citate.
Mohammad Murad este un om de afaceri de origine libaneză care controlează în România grupul de hoteluri Phoenicia prezente în București și în Mamaia, hotelurile Majestic din Mamaia, Jupiter și Olimp, Perla din Mamaia și Forum din Costinești.