FacebookTwitterLinkedIn

La doar 26 de ani, Mircea Ghiță este absolvent al prestigioasei Rotterdam School of Management, unde a obținut o licență în Administrarea Afacerilor și un masterat în Finanțe și Investiții, cu distincția Honors.

Mircea Ghiță și-a început cariera în VC la henQ, un fond din Amsterdam specializat în investiții în start-upuri, iar astăzi conduce dezvoltarea Metis Ventures în Europa Centrală și de Est.

Mircea Ghiță și-a descoperit pasiunea pentru antreprenoriat încă din copilărie, când își încerca norocul în diverse afaceri – de la vânzarea de flori și jucării până la lansarea unui magazin online în liceu. Însă dorința de a îmbina antreprenoriatul cu investițiile l-a atras spre domeniul Venture Capital. „În facultate știam că vreau să fac mai mult decât doar să studiez. Mi-am dorit să lucrez într-un domeniu care să îmbine investițiile și antreprenoriatul”, spune Mircea Ghiță, povestind cum experiența sa de un an și jumătate la henQ l-a ajutat să își cunoască pasiunea pentru VC.

Primul pas în cariera lui profesională a fost în baschet, fiind jucător în prima ligă a României la FC Argeș Basketball, până la o accidentare care i-a schimbat drumul. După acest moment, Mircea Ghiță și-a concentrat atenția asupra investițiilor și businessului. În paralel cu studiile din Olanda, el a început să lucreze la henQ, unde a analizat și selectat start-upuri de software B2B.

Forbes România 30 sub 30: Faceți cunoștință cu promoția 2024

După finalizarea studiilor, Mircea Ghiță s-a alăturat SeedBlink, o platformă de equity management și finanțare pentru start-upuri tech. Aici, timp de doi ani și jumătate, a contribuit la creșterea veniturilor, a extins echipa de vânzări și a dezvoltat noi produse pentru start-upuri și investitori. „Am gestionat un flux constant de tranzacții și am colaborat cu peste 30 de echipe de fondatori, ajutându-i să strângă finanțare.” Printre cele mai importante tranzacții gestionate de el se numără investițiile în companii precum FlowX, DruidAI și .lumen, culminând cu exitul SanoPass către Medlife.

Astăzi, Mircea Ghiță conduce expansiunea Metis Ventures în Europa Centrală și de Est, un fond de Venture Capital care investește până la trei milioane de euro în start-upuri din domenii precum fintech, AI, climate tech și digital health. Fondul are deja un portofoliu de peste 50 de companii, printre care Miros AI și Quin AI, și a realizat patru exituri notabile, inclusiv vânzarea BluTV către Warner Bros.

Mircea Ghiță susține antreprenorii din regiune, contribuind la dezvoltarea start-upurilor locale cu potențial global. „Scopul meu este să ajut antreprenorii tech din CEE să construiască companii de succes la nivel internațional, oferindu-le sprijinul necesar pentru a crește și a se extinde”, explică el.

În viitor, Metis Ventures își propune să realizeze între opt și 10 investiții în România și CEE, concentrându-se pe start-upuri tech de top. De asemenea, fondul este deschis colaborărilor și parteneriatelor cu alte companii sau antreprenori care pot sprijini aceste inițiative.

Mircea Ghiță consideră că România oferă un teren fertil pentru dezvoltarea afacerilor, în special în domeniul IT, unde există un potențial imens. „Suntem cunoscuți pentru talentul nostru în IT, dar majoritatea acestuia se concentrează pe servicii pentru clienți din Vest. Trebuie să ne concentrăm pe dezvoltarea propriilor produse și să investim în educație și infrastructură”, subliniază el.

Pe lângă succesul său în lumea afacerilor, Mircea Ghiță a fost recunoscut și pentru inițiativele sale de antreprenoriat social, precum proiectele de sprijin pentru persoanele fără adăpost, care au fost prezentate în presa din România și SUA. De asemenea, în Boston, a fost nominalizat ca unul dintre „Rising Stars” la summitul organizat de Underscore VC.