Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, spune că nu se aştepta să fie condamnat la închisoare pentru că se consideră nevinovat, el susţinând că va ataca cu apel decizia Tribunalului Constanţa.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Constanţa, în termen de zece zile de la comunicare.
Din pedepsele celor doi urmează să se scadă perioada arestului preventiv şi cea a arestului la domiciliu. Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi preventiv şi la domiciliu din 19 iulie 2014 până în 24 iunie 2015.
Tribunalul Constanţa a menţinut sechestrul instituit pe bunurile lui Mircea Băsescu şi ale lui Marian Căpăţână, precum şi măsura controlului judiciar pentru cei doi. Cei doi au fost obligaţi să achite cheltuieli de judecată de 3.000 de lei, iar instanţa a mai decis confiscarea sumei de 265.000 de euro de la aceştia.
Mircea Băsescu a fost judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări realizate pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte al ţării.