Gradul de ocupare în unităţile de cazare de la Marea Neagră în minivacanţa de Sfânta Maria va depăşi 95%, multe dintre hotelurile populare fiind deja complet rezervate în intervalul 15 – 17 august, estimează un tur-operator care activează pe segmentul vacanţelor la Marea Neagră.
Peste 200.000 de turişti sunt aşteptaţi la mare la finalul acestei săptămâni, confirmând faptul că jumătatea lunii august reprezintă vârful sezonului estival pe litoralul autohton, potrivit Agerpres.
“Perioada din jurul datei de 15 august aduce, an de an, un aflux mare de turişti pe litoralul românesc, fiind momentul preferat de mulţi români pentru concediu, iar faptul că anul acesta sărbătoarea religioasă cade vineri face ca numărul celor care rezervă un sejur la mare să fie peste nivelul de anul trecut. Pentru cei care nu au apucat să rezerve din timp, mai există variante last-minute, însă numărul camerelor libere este destul de redus, iar rezervările se fac foarte rapid. Cei care rezervă pe ultima sută de metri se orientează mai ales către pachete care includ cazare şi mic dejun”, a afirmat directorul Litoralulromanesc.ro, Ştefan Necula.
Chiar şi cu câteva zile înainte de minivacanţă, se mai găsesc locuri în unele unităţi, cu preţuri ce pornesc de la 295 de lei/noapte/camera dublă la un hotel de trei stele din Mamaia, de la 460 de lei/noapte la patru stele în aceeaşi staţiune, sumă ce acoperă cazarea şi micul dejun.
“Chiar dacă, începând cu 1 august, cota de TVA în turism a crescut, tarifele pachetelor de vacanţă la mare au rămas neschimbate. Preţurile nu vor suferi modificări până la finalul acestui sezon estival”, a precizat reprezentantul turoperatorului.
În ceea ce priveşte topul staţiunilor preferate de turiştii români pentru minivacanţă, Eforie Nord se află pe primul loc, staţiune urmată de Mamaia şi de Neptun. Cei mai mulţi turişti au optat pentru pachete de 3 – 4 nopţi, însă nu lipsesc şi vacanţele mai lungi, de până la o săptămână, în special în cazul celor care au rezervat din timp. Facilităţi precum piscină, plajă privată, loc de joacă pentru copii sau terenuri de sport au fost printre criteriile decisive în alegerea hotelului.
Pe lângă relaxarea la plajă, în minivacanţa de Sfânta Maria turiştii pot participa pe 15 august la festivităţile dedicate Zilei Marinei, care vor fi organizate în porturile de la Marea Neagră, se arată în comunicat.
După acest weekend prelungit, tarifele pe litoralul autohton încep să scadă, mai ales că urmează să fie lansată ediţia de toamnă a programului ”Litoralul pentru Toţi”, iniţiativă prin care turiştii beneficiază de reduceri semnificative la cazare.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.