FacebookTwitterLinkedIn

Rafinăriile din România au găsit surse alternative la ţiţeiul rusesc, în condițiile în care în decembrie intră în vigoare embargoul asupra produselor petroliere din Rusia, a afirmat, miercuri, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Ministrul a participat la Romanian International Gas Conference, organizată de Federaţia Patronală Petrol şi Gaze din România (FPPG), transmite Agerpres.

“Ieri (n.r. – marţi) au fost discuţii la minister cu toate companiile care deţin rafinării în România, inclusiv Lukoil, despre prelucrarea ţiţeiului după data de 5 decembrie (când intră în vigoare embargoul asupra petrolului rusesc – n.r.). Ne-au comunicat că au găsit surse alternative de ţiţei după 5 decembrie”, a declarat Virgil Popescu.

La această dată va intra în vigoare embargoul instituit de Comisia Europeană asupra produselor petroliere ruseşti transportate pe cale maritimă.