
Răzvan Cuc este de părere că România nu are autostrăzi din cauza intervențiilor „statului paralel”. Ministrul Transporturilor spune că „oamenii erau terorizaţi de statul paralel, de tot felul de ameninţări, că dacă semnezi te duci la puşcărie”, iar din această cauză nu s-au semnat mai multe contracte cu privire la infrastructura de transport.
„A fost tot timpul teroare, tot timpul eu le-am cerut angajaţilor din servicii, din companii să dea dovadă de mai mult curaj în abordarea problemelor, să nu se lase intimidaţi de ceea ce vedeau pe la televizor: plimbări pe la DNA, arestări dimineaţa. În contextul acesta, mulţi oameni au spus că nu vor să facă act adiţional la contract, că s-ar putea interpreta, în condiţiile în care pe noi ne-ar fi ajutat să deblocăm un proiect sau să mergem mai departe, şi era un lucru legal, dar le era frică să semneze”, a declarat ministrul Răzvan Cuc, potrivit Mediafax.
„Atunci, să facem lucrurile mult mai clare, să nu le fie frică să semneze, pentru că răbdarea oamenilor, inclusiv a mea ca ministru, a ajuns undeva la limita normalităţii. Nu mai suport să îmi spună nimeni că nu se poate. Dacă nu poate să spună de ce nu se poate. Dacă există o constrângere legislativă, modificăm legea”, a mai spus Cuc.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc: „Vom circula între Simeria şi Sighişoara cu 160 de km/h”
„Am vizitat gara de la Coşlariu, am vizitat gara de la Alba Iulia, am mers pe tronsonul de cale ferată unde se lucrează, constructorii ne-au prezentat stadiul lucrărilor care sunt undeva la 89% pe întreg tronsonul. Din punct de vedere administrativ le-am spus că vor avea tot sprijinul meu. I-am rugat, de de o parte să fie mobilizaţi, iar pe de altă parte să ia în serios şi subcontractorii. (…) În zona aceasta antreprenorul şi-a asumat, până la sfârşitul anului, că închide acest lot şi va fi finalizat, astfel încât să putem circula cu 160 de km/h pentru călătoriile de persoane şi cu 120 km/h pentru transportul de marfă”, declara săptămâna trecut ministrul Cuc.