FacebookTwitterLinkedIn

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a declarat că în ultimele 2-3 săptămâni nu a primit cereri din partea transportatorilor pentru discuţii sau consultări. „Iar a începe direct cu acţiuni de tipul acesta este cel puţin ciudat”, a punctat acesta.

„A fost o întâlnire vineri, undeva în jurul orei 3 (15:00 – n. r.), la Guvern, cu premierul şi cu vicepremierul Neacşu. Ştiu că au fost reprezentanţi ai celor care protestează. E foarte bine că există acest dialog. Mi-aş fi dorit ca lucrurile astea să se întâmple înainte, nu să se înceapă direct cu acţiuni, să zicem, de acest tip. Cel puţin în ceea ce priveşte Ministerul Transporturilor, eu n-am primit în ultimele 2 – 3 săptămâni cereri de a ne vedea, de a discuta, de a avea anumite consultări. Sigur, eu am periodic consultări cu asociaţiile de transportatori, dar să începi direct cu acţiuni de tipul acesta e cel puţin ciudat, dar e mai puţin important acest lucru. Cel mai important lucru ar fi ca să se înţeleagă şi să se găsească o soluție…”, a declarat Grindeanu la Digi24.

Făcând referire la faptul că transportatorii şi fermierii protestatari nu au fost lăsaţi să intre în Bucureşti, şeful de la Transporturi a subliniat că toată lumea trebuie să respecte legea, iar aceştia nu au autorizaţie pentru a protesta.

„Toată lumea în această ţară – şi atâta timp cât suntem ţară membră a Uniunii Europene – trebuie să respecte legea. Aţi văzut că îşi doresc să intre în Bucureşti fără a avea autorizaţie. Eu cred că atunci când vrei să fii conform legii, când vrei să fii ascultat şi respectat, în primul rând trebuie să respecţi cadrul legal. Înţeleg că au fost tot felul de discuţii între prefect în ultimele zile şi aceşti protestatari. Eu am avut discuţii văzând direct, vă spun sincer, văzând direct că există această acţiune – până la urmă – de a veni spre Bucureşti. Am întrebat colegii: ‘Am fost contactaţi, s-a dorit înainte să avem un dialog, înainte de treaba aceasta?’ şi mi s-a spus că ‘Nu, nu înţelegem de ce e aşa’. Am contactat o parte din asociaţii. Zic; ‘Ok, veniţi să vedem’. O parte dintre ei erau un pic miraţi că s-a ajuns direct la acţiuni aşa, mai radicale, aşa cum le vedem acum”, a completat Sorin Grindeanu.

În ceea ce priveşte revendicările protestatarilor, ministrul a precizat că vămile nu ţin de Ministerul Transporturilor, însă cântăririle din vămi da, iar la cântărit nu se va renunţa.

„Vămile nu ţin de Ministerul Transporturilor, cântăririle din punctele de trecere a graniţei da, numai că n-o să le desfiinţăm niciodată, aşa cum unii îşi doresc, fiindcă nu e legal şi nu e corect. (…) Nici nu putem să nu facem cântăriri, eu cred că nu se poate lucrul acesta într-o ţară membră a Uniunii. Nu cred că putem să nu plătim rovinietă. Dacă ni se spune că pe camioane noile reglementări vor cere să avem GPS sau vom avea GPS, nu înţeleg de ce nu se vrea. N-aş vrea să speculez, dar nu înţeleg de ce nu se vrea acest lucru. Am văzut că o parte dintre cei din transporturi nu vor aceste lucruri”, a mai subliniat Grindeanu, explicând că nu se pierde foarte mult timp la cântărire, acest proces durând între 40 şi 50 de secunde.

De asemenea, Grindeanu a respins şi acuzaţiile potrivit cărora transportatorii ucraineni ar avea prioritate în detrimentul camionagiilor români, în special în portul Constanţa.

Miercuri, transportatorii au declanşatproteste spontane, fiind nemulţumiţi, printre altele, de evoluţia preţului la RCA. În plus, acestora li s-a alăturat și o parte din fermieri. Reprezentanții unor organizaţii agricole au anunţat la rândul lor că nu au nicio legătură cu protestul spontan anunţat în mediul online de fermieri din mai multe zone ale ţării, chiar dacă au confirmat participarea unor fermieri din cadrul organizaţiile lor.