Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Sănătate |
|

Ministrul Sănătății: Toți bucureștenii vor fi testați pentru Covid-19

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a anunțat că toți bucureștenii vor fi testați pentru Covid-19, urmând ca echipe medicale mobile să se deplaseze la domociliul locuitorilor Capitalei.
coronavirus

Pacienții diagnosticați cu noul coronavirus vor fi internați doar în spitale dedicate tratării acestei patologii, iar până la sfârșitul săptămânii vor fi stabilite cel putin 30 de unități, în toată țara, a declarat Victor Costache pentru Știrile ProTv.

”Am avizat un parteneriat și un program care va demara rapid. Vrem să se testeze toată populația Bucureștiului printr-o serie de echipe care vor merge door to door (din ușă în ușă- n.red.), după modelul Coreei de Sud. Este foarte important să facem milioane de teste. Până la sfârșitul săptămânii, vom avea încă 200.000 de teste. Am pornit cu un singur centru de testare în ianuarie și acum avem cel puțin 20 și vrem să avem 1-2 la nivel județean”, a afirmat ministrul Sănătății, Victor Costache.

În același context, Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății a afirmat, la Digi24, că Bucureștiul este un proiect-pilot, vor urma și celelalte orașe, scopul este de a verifica amploarea infectării unui oraș.

„Începem de săptămâna viitoare, cu personalul medical, pacienții, apoi vom trece la testarea populației, cu fiecare cartier în parte. Mai întâi va fi testată populația în vârstă și persoanele cu risc”, a precizat Nelu Tătaru.

Mai mult, de mâine, pacienții cu forma ușoară de boală vor fi mutați din secțiile de boli infecțioase în hoteluri, unde vor fi supravegheați de doctori.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii