Ministrul Sănătăţii susţine că “momentul votului este unul dintre cele mai securizate momente“, relatează Agerpres.
El a declarat, într-o conferinţă de presă susținută vineri, 30 octombrie, că pericolul poate apărea din acţiunile competitorilor electorali de după încheierea votului.
“Nu ştiu dacă o zi de alegeri, 6 decembrie, este momentul care va decide cum va merge această pandemie şi nu ştiu ce va fi în martie sau aprilie, unde vrem unii dintre noi să ducem aceste alegeri. Momentul votului este unul dintre cele mai securizate momente, la fel cum au fost şi alegerile locale. Ce facem noi după vot, cât de tare ne bucurăm în seara de după, câte zile vrem să sărbătorim după, asta poate fi într-adevăr un pericol“, a afirmat Tătaru.
De asemenea, el a precizat că acţiunile electorale din perioada de dinaintea votului sunt reglementate prin acte normative deja adoptate.