FacebookTwitterLinkedIn

Demnitarul a precizat că impactul bugetar ar fi mult prea mare. Declaraţiile au fost făcute după ce a fost respinsă în şedinţa de guvern o ordonanţă în acest sens, iniţiată de Ministerul Muncii, transmite Rador.

„În momentul în care soliciţi pensionare anticipată înseamnă că există anumite cauze care te pun în imposibilitatea de a mai lucra până la limita de vârstă. Dacă poţi lucra până la limita de vârstă, atunci rămâi în câmpul muncii şi lucrezi şi atunci când ajungi la limita de vârstă primeşti pensie, dar în acest moment impactul bugetar e unul consistent şi nu am putut noi să fim de acord cu aşa ceva. Dacă în Parlament sau într-o altă explicaţie pe care Ministerul Muncii o poate aduce putem să adoptăm, atunci vom analiza la acel moment”, a declarat Dan Vîlceanu.