FacebookTwitterLinkedIn

Ministrul de Finanțe al Germaniei, Christian Lindner, a subliniat sâmbătă importanța unei relansări economice pentru a consolida poziția geopolitică a țării. Germania, cea mai mare economie a Europei, se confruntă cu dificultăți economice, iar estimările pentru 2024 și 2025 sunt revizuite în scădere.

În cel mai recent raport World Economic Outlook, Fondul Monetar Internaţional şi-a revizuit, cu 0,3 puncte procentuale, estimările privind avansul economiei germane în 2024 şi 2025, mizând pe o creştere de doar 0,2% în acest an şi un avans de 1,3% anul viitor. Ambele estimări sunt sub cele privitoare la evoluţia zonei euro, care, potrivit FMI, ar urma să înregistreze un avans de 0,8% în 2024 şi unul de 1,5% în 2025, ceea ce arată că Germania a devenit codaşa zonei euro, după ce anul trecut a fost singura mare economie care a suferit o contracţie a PIB. Lindner a spus că slăbiciunile economiei germane creează consecinţe atât pentru securitate cât şi pentru evoluţiile geopolitice.

“Avem nevoie de o relansare economică pentru că, în cele din urmă, soliditatea economică este şi un factor geopolitic”, a spus Lindner la conferinţa partidului pe care îl conduce, referindu-se la războiul declanşat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei. “Scopul lui Putin este acela de a exercita putere asupra noastră, nu trebuie niciodată să permitem să se întâmple asta”, a subliniat Lindner, adăugând însă că pentru a dispune de mijloacele necesare împotriva lui Putin este nevoie de creştere economică.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania