Ministerul Sănătăţii a aprobat o finanţare totală de 106,5 milioane de lei, prin PNRR, pentru spitalele din judeţul Braşov. Din suma totală, aproximativ jumătate – 50 de milioane de lei – reprezintă investiţii pentru reabilitarea şi dotarea spitalului municipal Făgăraş şi al celui orăşenesc de la Victoria.
Ministerul Sănătății: „Ministerul susţine autorităţile locale care au vocaţia dezvoltării serviciilor medicale pentru oamenii din comunităţile pe care le reprezintă!”, conform Agerpres.
Pentru județul Braşov, Ministerul Sănătăţii a aprobat finanţarea, prin PNRR, cu suma de 6 milioane de lei pentru cumpărarea de echipamente şi alte 17 milioane de lei pentru dezvoltarea ambulatoriului spitalului din Săcele.
De asemenea, pentru dotarea cu echipamente medicale a fost aprobată o finanţare de 3,5 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie “I. A. Sbârcea” şi 4 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase din Braşov.