FacebookTwitterLinkedIn

Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională proiectul de Hotărâre de Guvern care vizează reclasificarea spitalelor publice din România, a anunțat joi ministrul Alexandru Rogobete.

Potrivit acestuia, procesul urmărește modificarea actualului sistem de organizare, considerat depășit, caracterizat de tarife diferite pentru servicii similare, reguli neclare și categorii de spitale care nu mai reflectă realitatea din teren. Ministrul a precizat că au fost finalizate criteriile de selecție pentru spitalele de importanță strategică, elaborate împreună cu specialiști din domeniul medical.

Noile criterii se vor aplica spitalelor județene de urgență, spitalelor județene clinice de urgență (universitare), spitalelor clinice de urgență, spitalelor clinice monospecialitate, precum și spitalelor de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță. În urma evaluării fiecărei unități, pe baza unor indicatori de performanță și accesibilitate, va fi stabilită lista spitalelor strategice și noua încadrare a acestora.

Actul normativ propune un cadru unitar de organizare și funcționare, fundamentat pe tipul și diversitatea serviciilor medicale oferite, nivelul dotărilor și performanța echipamentelor, resursa umană disponibilă și complexitatea cazurilor tratate.

Pentru a fi încadrate ca spitale strategice, unitățile vor trebui să îndeplinească cumulativ mai multe criterii minime, printre care existența unei structuri de primiri urgențe (UPU), a unei unități de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, a unei unități de transfuzii sanguine, a unui bloc operator cu cel puțin zece săli de operație, a unei secții ATI clasificate categoria I, precum și dotări esențiale, cum ar fi computer tomograf, RMN, angiograf, radiologie digitală și laboratoare complete. De asemenea, este prevăzută desfășurarea de activități de învățământ și cercetare medicală și respectarea unor indicatori de calitate, inclusiv o rată a reinternărilor în 48 de ore de cel mult 0,5%.

Ministrul a mai arătat că etapa următoare va consta în evaluarea celorlalte spitale, care vor fi reîncadrate în categoriile I, II sau III. Astfel, noua structură va cuprinde patru niveluri: spitale strategice, spitale categoria I, spitale categoria II și spitale categoria III.

Alexandru Rogobete a subliniat că această ierarhizare are caracter administrativ și funcțional și nu reflectă valoarea profesională a personalului medical sau calitatea actului medical.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.