FacebookTwitterLinkedIn

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 93,82 milioane de lei, în vederea decontării facturilor pentru 87 de obiective de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

Adrian Veştea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei: „Facturile au fost depuse de autorităţile publice locale din 35 de judeţe, pentru proiecte care contribuie la asigurarea accesului cetăţenilor la servicii esenţiale de utilitate publică, prin modernizarea infrastructurii rutiere şi înfiinţarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă, a reţelelor de canalizare şi a staţiilor de epurare”, conform Agerpres.

Aflat joi într-o vizită de lucru la Timișoara, ministrul Adrian Veștea s-a întâlnit cu autoritățile publice locale din județul Timiș, pentru a discuta despre proiectele pe care acestea le implementează și care sunt finanțate prin intermediul programelor coordonate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și pentru a verifica stadiul unor proiecte din domeniul educației, dezvoltate prin Compania Națională de Investiții.

La Universitatea de Vest din Timișoara, ministerul finanțează construirea unui cămin studențesc cu o capacitate de cazare de 902 persoane în 451 de camere (435 de camere de două locuri și 16 camere cu un loc). Valoarea investiției este de 138 milioane de lei, iar stadiul actual de execuție a lucrărilor este de 20%.

În comuna Ghiroda, MDLPA finanțează construirea unor corpuri de clădire pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

De asemenea, MDLPA are contractate şi în curs de implementare, la nivel naţional, pentru 15 cămine studenţeşti, cu o valoare totală de peste 600 de milioane de lei şi peste 4.800 de locuri de cazare.