Ministerul Finanțelor a înregistrat un record prin a doua ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populație (FIDELIS), atrăgând aproape 3,2 miliarde lei (641 milioane euro).
Prin intermediul acestei oferte, Ministerul Finanțelor a atras 1,27 miliarde lei și 383,6 milioane euro, stabilind astfel noi standarde în ceea ce privește investițiile în titluri de stat. Emisiunea Fidelis a bătut trei recorduri importante: cea mai mare sumă investită, cel mai mare număr de investitori-donatori și cea mai mare sumă investită de aceștia.
„Cea mai recentă emisiune Fidelis stabilește noi standarde în ceea ce privește investițiile în titluri de stat, fiind doborâte trei recorduri importante: cea mai mare sumă investită, cel mai mare număr de investitori-donatori și cea mai mare sumă investită de aceștia. Este o performanță pe care o considerăm dovada încrederii investitorilor în economia noastră. Prin canalizarea acestor resurse financiare către investiții strategice, deschidem drumul către o bunăstare durabilă pentru toți românii. În ceea ce privește tranșa pentru donatori-investitori, de fiecare dată când credem că nu ne mai pot surprinde, vin și ne demonstrează că ne pot depăși orice așteptare: peste 9.000 vieți salvate în primele patru luni ale anului ”, a declarat Marcel Boloș, Ministrul Finanțelor.
Prin intermediul celor 16 oferte derulate începând cu august 2020, Ministerul Finanțelor a atras de la populație aproape 29,5 miliarde lei (6 miliarde euro).
„Succesul ofertelor de titluri de stat Fidelis dovedește că Statul român și Bursa de Valori București au un parteneriat de succes în beneficiul pieței și al investitorilor de retail. Această colaborare valorifică infrastructura pieței de capital pentru a oferi românilor o platformă sigură și transparentă pentru economisire și investiții. Continuitatea programului și accelerarea cadenței cu care aceste oferte sunt derulate, alături de condiții atractive, au atras un interes semnificativ. Acest lucru este evident din cele aproape 29,5 miliarde de lei atrase în ultimii cinci ani”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al BVB.
Titlurile de stat sunt tranzacționate la BVB în mod transparent, prin intermediarii autorizați.
„Cooperarea dintre Statul român și piața de capital pentru titlurile de stat Fidelis este în beneficiul tuturor părților implicate: statul obține fonduri pentru susținerea nevoilor financiare, în timp ce investitorii au acces la oportunități de investiții sigure cu sprijinul guvernului român. Bursa și consorțiul de intermediere facilitează aceste tranzacții și stimulează dezvoltarea pieței interne de capital. Programul Fidelis exemplifică rezultatele pozitive care pot fi obținute prin colaborarea dintre statul român și piața de capital. Acesta promovează incluziunea financiară prin familiarizarea românilor cu mecanismele pieței de capital și prin oferirea unei căi sigure pentru gestionarea banilor investiți”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.