Ministerul Finanțelor a demarat un amplu proces de digitalizare a serviciilor vamale, printr-un proiect în valoare de peste 40 de milioane de lei, care va permite depunerea integral online a cererilor și gestionarea electronică a autorizațiilor.
Proiectul, derulat prin Centrul Național pentru Informații Financiare, în parteneriat cu Autoritatea Vamală Română, vizează crearea unui sistem complet digitalizat pentru operatori economici, instituții și persoane fizice.
Noua platformă va fi implementată la nivel național și va deservi toate cele șapte direcții regionale vamale și aproximativ 80 de birouri vamale din România.
Valoarea totală a investiției se ridică la 40,8 milioane de lei, din care 35,3 milioane de lei revin Ministerului Finanțelor, iar 5,5 milioane de lei Autorității Vamale Române. Aproape 75% din buget, respectiv peste 30,6 milioane de lei, provine din fonduri europene nerambursabile.
Noul sistem informatic va acoperi integral o serie de procese esențiale, precum:
- emiterea și gestionarea autorizațiilor pentru produse accizabile
- autorizarea importurilor cu scutire de taxe și TVA
- alocarea și modificarea numerelor EORI
- gestionarea garanțiilor financiare și a fluxurilor vamale
Potrivit autorităților, digitalizarea va reduce semnificativ timpul și costurile administrative, va elimina erorile generate de procesele manuale și va accelera comunicarea între instituțiile statului și mediul privat.
Sistemul va include un portal public pentru accesarea serviciilor, un modul de management al documentelor, instrumente avansate de analiză și raportare, precum și componente de interoperabilitate cu alte sisteme publice.
De asemenea, platforma va integra soluții de securitate cibernetică, inclusiv control al accesului, monitorizarea aplicațiilor și un sistem de tip SIEM pentru analiza datelor din rețea, fiind conectată și la platforma națională de identitate digitală ROeID.
Proiectul urmărește creșterea eficienței serviciilor vamale, reducerea birocrației și îmbunătățirea accesului la servicii digitale, dar și optimizarea activității interne prin automatizarea proceselor și formarea personalului.
„Proiectul facilitează dialogul și cooperarea rapidă între instituțiile statului și beneficiari, contribuind decisiv la reducerea birocrației și la creșterea transparenței”, se arată în comunicatul oficial.
Implementarea proiectului va dura 36 de luni, fiind programată între februarie 2026 și februarie 2029.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.