FacebookTwitterLinkedIn

Ministerul Finanţelor a atras, vineri, 75 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 500 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark cu o maturitate reziduală la 16 luni, la un randament mediu de 6,04% pe an.

Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 75 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în valoare de 245 milioane de lei, notează Agerpres.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna septembrie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 675 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 5,675 miliarde de lei, este cu 25 milioane de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în august 2024, de 5,7 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.