FacebookTwitterLinkedIn

Armata română vrea să cumpere peste 1.000 de vehicule în nouă variante.

În acest sens, România a lansat oficial programul „Autovehicule tactice blindate de tip uşor” – ATBTU, prin demararea licitaţiei de către Romtehnica, scrie Monitorul Apărării și Securității.

Mai exact, despre ce este vorba? Despre nouă variante de vehicule blindate, ce vor fi dotate cu mitralieră de 7,62 sau 12,7 mm, unele având chiar turelă automată, aruncător de 82 mm, lansator de rachete SPIKE sau pot tracta un aruncător de 120 mm.

Potrivit cerințelor, aceste vehicule trebuie să aibă o greutate mai mică de 10 tone, un grad de protecţie prin blindaj de minim K2, M2a şi M2b, conform STANAG 4569, sistem de reglare a presiunii aerului, sistem de comunicaţii, de protecţie împotriva incendiilor, sistem de detectare, avertizare şi protecţie CBRN.

Preţul total estimat al achiziţiei este de 4,3 miliarde lei fără TVA. Se așteaptă ca vehiculele să fie livrate, începând din acest an, în cinci loturi, pe parcursul a 10 ani.