Oficialii din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au lansat pe site-ul instituției un proiect prin care au fost stabilite creșterea și exploatarea, ameliorarea, reproducția și alimentația, conservarea resurselor genetice la speciile de animale de interes zootehnic, precum și conservarea patrimoniului zoopastoral.
O prevedere importantă a acestei legi o reprezintă concesionarea/ arendarea/ închirierea terenurilor agricole aflate în administrarea ADS către crescătorii de animale, prin atribuire directă sau prin procedura concurențială, în condițiile în care aceștia nu dispun de alte terenuri cu destinație agricolă concesionate/arendate/închiriate.
„Adoptarea actului normativ în forma propusă va avea un impact pozitiv, în special asupra mediului rural din zonele defavorizate unde se regăsesc numeroși crescători cu efective reduse sau medii de animale, ce nu dispun de alte terenuri cu destinație agricolă concesionate/arendate/închiriate, dar și asupra bugetului de stat prin realizarea de venituri suplimentare”, se arată într-un comunicat al instituției de profil.
Care sunt condițiile de eligibilitate esențiale pentru accesarea acestor terenuri?
- crescătorii de animale, persoane fizice sau persoane juridice, trebuie să asigure încărcătura optimă de minimum 0,3 UVM/ha
- beneficiarii trebuie să aibă vechime în creșterea animalelor de cel puțin 5 ani dovedită cu înscrierea animalelor în Registrul național al exploatațiilor și Registrul agricol al unității administrativ-teritoriale unde se află terenurile cu destinație agricolă, cu excepția tinerilor fermieri crescători de animale
- deținerea unui sediu/punct de lucru sau a domiciliului dovedit cu acte de proprietate/înscrisuri de la registrul comerțului sau documente de identitate pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află terenurile cu destinație agricolă.