Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a anunțat introducerea, prin Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027, a măsurilor de sprijin de „bunăstare pentru taurine”.
Introducerea acestor măsuri este motivate prin faptul că, cităm, „această specie se află într-un moment dificil”.
„Este pentru prima dată în România când introducem bunăstare pentru taurine, fie taurine de carne, fie de lapte. Știm foarte bine că această specie se află într-un moment dificil. E o greutate formidabilă generată și de seceta pe care am avut-o, pe care ați gestionat-o în primul rând cu buzunarul dumneavoastră, mai puțin în această zonă, dar și aici taurina, vaca de lapte, acum este dușmanul număr unu al planetei, a devenit principalul poluator. Toate catările acuzelor sunt între coarnele vacii, vaca e de vină pentru tot. În condițiile în care știm foarte bine că ecosistemul trebuie să rămână într-o corelație optimă, iar planta fără animal sau terenuri fără animal nu există. Cum nu poate exista zootehnie fără producție vegetală, cum de altminteri nu poate fi industrie prelucrătoare din zootehnie dacă n-ai animal. Pai despre ce vorbim aici? Acest ecosistem care, pe de o parte, menține nuanța biodiversității și interesului european și nu numai, trebuie să îl vedem în realitatea lui și în dimensiunea lui pentru a putea mergem mai departe. Și de aceea introducem bunăstarea pentru prima dată ca formă de sprijin, introducem plata pe lapte și taurine”, a punctat Petru Daea, în cadrul conferinței regionale de la Târgu Mureș a Caravanei Cunoașterii PNS 2023-2027.
Ministrul Agriculturii a mai precizat că momentul dificil pe care îl traversează zootehnia, generat și de seceta din anumite zone, poate fi depășit prin susținerea vacilor cu lapte, măsurile de bunăstare fiind de 100 euro/cap de animal, potrivit Planului Național Strategic, această schemă de ajutor adăugându-se subvențiilor europene și de stat acordate anterior acestui sector al zootehniei.
Prin Planul Național Strategic 2023-2027, fermierii români și agricultura românească vor beneficia de peste 15,8 miliarde de euro, din care 9,78 de miliarde de euro sunt pe Pilonul I – Plăți directe și intervenții sectoriale, iar 5,87 miliarde de euro pe Pilonul II – Dezvoltare rurală.
PNS 2023-2027 cuprinde instrumente de sprijin finanțate atât din FEGA (plățile directe și intervenții sectoriale – măsuri pentru susținerea pieței), cât și din FEADR (politica de dezvoltare rurală).