FacebookTwitterLinkedIn

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că solicitările de finanţare pentru sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din sectorul agricol şi al industriei alimentare se vor putea depune începând de luni, 20 noiembrie, până la data de 15 decembrie 2023.

Alocarea stabilită pentru 2023 este de 150 de milioane de euro, aceasta fiind în funcţie de capacităţile instalate la nivelul întreprinderii.

Vor fi alocate 100 de milioane de euro pentru capacităţi instalate mai mici de 1 Megawatt (MW), din care 10 milioane de euro pentru energie eoliană şi 90 de milioane de euro pentru energie solară; 50 de milioane de euro, din care pentru energie eoliană 10 milioane de euro, iar pentru energie solară de 40 milioane de euro, pentru capacităţi instalate mai mari de 1MW.

Valoarea ajutorului de stat este 100% nerambursabilă, iar potenţialii beneficiari pot depune mai multe proiecte, doar dacă investiţiile vizează locuri de consum diferite, cu încadrarea în limita sumei de 20.000.000 euro/ beneficiar, notează Agerpres.

Solicitările de finanţare prin Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare se pot depune pe www.afir.ro.