Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, a anunțat că instituția a alocat, înainte de declanșarea razboiului în Ucraina, peste 500 de milioane de euro din bugetul național pentru menținerea prețurilor alimentelor agroalimentare în cazul unei eventuale lipse a acestora.
Ministerul Agriculturii a subliniat că aceasta a fost prima măsură luată pentru a stopa o creștere rapidă a prețurilor alimentelor, iar majorările pe care populația le resimte au avut drept principală cauză creșterea costului energiei și gazelor naturale.
„ (…) am alocat peste 500 de milioane de euro din bugetul național astfel încât o eventuală lipsă sau penurie de produse agroalimentare din piață să nu creeze o accelerare prea rapidă a prețurilor. (…) Prețurile la alimente ca și la celelalte produse au pornit de la niște cauze și principala cauză a fost creșterea la energie și gaze naturale, care de mai bine de un an și jumătate cresc constant”, a declarat Chesnoiu.
Ministrul de resort a mai adăugat că reprezentanții Ministerului Agriculturii supraveghează prețurile alimentelor, dând drept exemplu prețul unui kilogram de roșii care se vindea zilele trecute în Capitală cu 55 de lei. El a afirmat că produsul „pleacă de la producător cu prețul de 20-25 de lei, iar de la producător până în piața din București pot apărea mai mulți intermediari și diverse situații care schimbă prețul respective”, iar Ministerul nu poate da sancțiuni în acest sens.
În context, el a reiterat că Ministerul Agriculturii urmărește susținerea fermierilor în fața provocărilor determinate atât de criza energiei, cât și de războiul din Ucraina și de pandemie, iar una dintre măsuri vizează sprijinirea fermierilor care depozitează producția primară.