FacebookTwitterLinkedIn

Ministerul Agriculturii a transmis Comisiei Europene (CE) varianta finală a Planului Naţional Strategic 2023-2027, care presupune investiții de 15,8 miliarde de euro.

“Specialiştii din minister, în dialog permanent cu fermierii şi cu structurile asociative din domeniu, au putut realiza cel mai important document pentru agricultură şi dezvoltare rurală”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Din suma totală, aproape șase miliarde euro sunt destinate investiţiilor în agricultură şi dezvoltare rurală.

Subvențiile în agricultură vor necesita fonduri de 9,8 miliarde de euro, iar  suma de 151,7 milioane euro va fi alocată unor ”măsuri de piaţă”.

Documentul a fost transmis în 18 octombrie, cu ocazia participării ministrului Daea la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, care s-a desfăşurat la Luxemburg.