Miliardarul ceh Andrej Babiš, liderul partidului populist ANO, a fost numit prim-ministru al Cehiei de către președintele Petr Pavel, la câteva luni după victoria formațiunii sale în alegerile parlamentare.
Numirea marchează revenirea la putere a omului de afaceri în vârstă de 71 de ani, după patru ani petrecuți în opoziție – o perioadă în care acesta s-a distanțat de centrul liberal și s-a apropiat de curentele eurosceptice și de extrema dreaptă europeană.
Babiš a criticat constant instituțiile europene și a promis să blocheze politicile UE privind migrația și mediul. În privința Ucrainei, noul premier a anunțat intenția de a reduce semnificativ ajutorul militar finanțat din bugetul național și ar putea opri inițiativa cehă de aprovizionare a Kievului cu obuze – un proiect considerat prea scump și insuficient transparent.
Președintele Pavel i-a cerut în mod explicit, în cadrul ceremoniei de numire, să nu slăbească relațiile cu UE și NATO în actualul context de securitate. Babiš afirmă însă că vrea să „apere interesele Cehiei” și să forțeze discuții europene privind energia, TVA și „scurgerile tarifare”, susținând că „UE se concentrează prea mult pe cheltuieli și prea puțin pe venituri”.
Noul său guvern va include partidul de extremă dreapta SPD, cunoscut pentru pozițiile anti-UE și pro-ruse, precum și formațiunea Automobiliștii, vocală în opoziția față de politicile climatice europene.
Ascensiunea lui Babiš este marcată și de un nou episod în disputa privind un posibil conflict de interese. Înainte de numire, acesta a anunțat că va transfera grupul Agrofert – conglomeratul său de peste 200 de companii din chimie, agricultură și industrie alimentară – într-o structură fiduciară.
În paralel, premierul se confruntă cu acuzații legate de o subvenție europeană de 2 milioane de euro obținută presupus fraudulos. Deși Babiš a returnat suma și neagă faptele, o curte de apel a cerut rejudecarea dosarului, caz ce ar putea fi blocat în parlament de aliații săi.
Babiš își întărește prezența în agricultura României
Revenirea politică a lui Andrej Babiš are loc în paralel cu o expansiune accelerată a grupului Agrofert pe piața agricolă românească. În ultimele săptămâni, companiile controlate de miliardar au realizat două tranzacții strategice.
Grupul East Grain și Poultry Investment SA au achiziționat pachetul majoritar de 45% deținut de UBM în UBM Feed Romania – una dintre cele mai mari fabrici de furaje din țară, situată în județul Mureș. Fabrica va opera sub un nou brand, Protena, și estimează pentru 2025 o cifră de afaceri de 332 milioane lei și un profit brut de 18 milioane lei.
UBM Feed deține una dintre cele mai moderne linii de producție de furaje din Europa, o investiție de 15,6 milioane de euro, inaugurată în 2019 în prezența premierului maghiar Viktor Orbán.
Recent, Agrofert – prin East Grain – a preluat și ferma MarAgro, un jucător agricol important cu 7.000 de hectare cultivate și activități integrate în producția de șrot, ulei și semințe. Tranzacția a fost avizată de Consiliul Concurenței.
Agrofert este deja prezent în România prin distribuția de inputuri agricole, achiziția de cereale, logistică și producția de furaje, consolidându-se ca unul dintre cei mai activi investitori străini din agribusiness-ul local.
Controlând un conglomerat cu afaceri de peste 8,6 miliarde euro și fiind evaluat de Forbes la 4 miliarde de dolari, Andrej Babiš își extinde simultan influența politică în Cehia și prezența economică în România. În timp ce noul său guvern se anunță unul dintre cele mai eurosceptice de la Praga din ultimii ani, investițiile Agrofert îl transformă într-un jucător-cheie în industria agricolă regională.
Revenirea lui la putere și achizițiile recente sugerează o strategie duală: consolidarea influenței politice acasă și extinderea portofoliului economic în Europa Centrală și de Est, cu România drept una dintre principalele piețe țintă.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.