FacebookTwitterLinkedIn

Președintele Vladimir Putin a ordonat cetățenilor să rămână acasă până la sfârșitul acestei luni, avertizând că epidemia nu a atins încă vârful și că se răspândește și în regiuni îndepărtate. Rusia a confirmat 21.206 de cazuri noi de infectare în ultimele patru zile. Peste 500 de oameni au murit până în prezent. Guvernul a început să investească mai mult în programe de sănătate și sprijin economic, deoarece virusul și o scădere istorică a prețului petrolului împing țara spre recesiune.

În consecință, magnații ruși au început să trimită ajutoare, cu precădere în regiunile îndepărtate de Moscova, acolo unde se află multe dintre activele industriale ale țării. Donațiile lor, care vizează achiziționarea de echipamente medicale de protecție și chiar construirea unor spitale, susțin eforturile guvernamentale, dar ajung adesea mai repede decât ajutorul oferit de stat.

Afaceriștii „înțeleg că nemulțumirea publică crește și că efectuează o plată în avans”, a declarat Natalia Zubarevich, directoare pentru studii regionale la Institutul Independent de Politică Socială din Moscova. „Trebuie să aibă grijă de gâsca care clocește ouăle de aur”.

Prin măsurile pe care le iau, magnații își ajută propriile afaceri să rămână funcționale, spune Zubarevich. Un focar ar putea avea un impact catastrofal, în special în orașele rusești – unde aproximativ 10% din populație lucrează la o singură companie. În timp ce majoritatea ajutoarelor sunt destinate sistemului medical, unii dintre oamenii bogați încearcă să mențină pe linia de plutire întreprinderi mici și, de asemenea, oferă mâncare pentru persoanele vulnerabile.

Unele companii, printre care Severstal PJSC – producătoare de oțel și deținută de miliardarul Alexey Mordashov, MMC Norilsk Nickel PJSC -deținută dev miliardarul Vladimir Potanin și Metalloinvest Holding a lui Alisher Usmanov oferă bonusuri pentru ca producția să funcționeze fără probleme.

Concret, ajutorul venit din partea celor mai importanți miliardari ruși înseamnă: 

Compania Nornickel a lui Vladimir Potanin cheltuiește 10,5 miliarde de ruble pentru a pregăti 4.000 de paturi în regiunile în care activează, precum și pentru construcția unui spital și a unui laborator nou.

Compania Severstal a lui Alexey  Mordashov cumpără echipamente pentru spitale locale și intenționează să înceapă producția de ventilatoare.

PhosAgro a cheltuit 500 de milioane de ruble pe kituri de testare, echipamente medicale și echipamente de protecție pentru medicii din orașele în care activează.

Compania de minerit Polyus PJSC, controlată de familia Kerimov, este co-investitor într-un fond în valoare de 1 miliard de ruble destinat opririi răspândirii virusului în Orientul Extrem al Rusiei.

Oleg Deripaska finanțează construcția a trei spitale din regiunea Irkutsk.

Victor Vekselberg donează 50.000 de kituri de testare rapidă în regiunile în care grupul său Renova deține active și furnizează mese calde pentru persoanele în vârstă pentru ca aceștia să rămână acasă.