Mihai Ivașcu, Co-Fondator și CEO Modex
Oportunitatea pentru România
Mihai Ivașcu: Trecem, într-adevar, printr-o perioadă dificilă nu doar pentru companiile românești, ci și pentru alte economii și pentru omenire, în general. Ca un revers al medaliei, mă bucură să văd că numeroase companii de tech, unele de la noi, au luat atitudine și s-au grăbit să vină cu soluții pertinente pentru a ajuta la soluționarea unor probleme provocate de pandemia mondială. Mă bucur să spun că și Modex se numără printre aceste companii care au venit cu un plan eficient de acțiune pentru ajutorarea semenilor noștri și a societății și acționăm chiar la nivel global prin alianțaC5 Cyber Health Allliance pentru protejarea organizațiilor europene din domeniul medical.
Privind partea plină a paharului, avem norocul ca această criză să ne prindă într-o eră digitală în care mulți dintre noi nu mai pot trăi fără conexiunea la Internet,care face ca distanța dintre oameni să dispară. Vreau să văd această criză ca o etapă de evoluție în istoria omenirii. Acum e greu, dar dacă ne uităm în urmă, după orice criză vine o perioadă cu multe oportunități.
Cred că schimbarea majoră va fi din punct de vedere tehnologic, mai ales pentru cei care nu erau obișnuiți cu această latură. Pentru noi, companiile din IT, cred că va fi și o parte bună atunci când vom trage linie, la finalul crizei, pentru că vom vorbi aceeași limbă, din punct de vedere tehnologic, cu din ce în ce mai mulți viitori parteneri.
Cred și că industria sănătății va grăbi pașii spre digitalizare, în folosul atât al pacienților, cât și al personalului medical. Noi am lucrat la o astfel de soluție înainte de criză și cred că acesta va fi drumul în viitor. România poate ieși din această criză cu obiective clare pe care să le fructifice, cu oportunități de business care nu ar trebui ratate. Să nu uităm că România a dat lumii întregi minți luminate în mai multe industrii și cred cu tărie că depășirea crizei va pune țara noastră pe un nou drum dacă vom funcționa ca un colectiv unit. Nu depinde doar de fiecare dintre noi, ci și de societate, în general, în ce fel vom fructifica oportunitățile care ne așteaptă!
Domenii ce trebuie reformate
Mihai Ivașcu: Cred că am dat dovadă ca stat că s-au luat măsuri eficiente în lupta împotriva pandemiei de Covid-19, dar să recunoaștem, nu măsurile, să le zicem spitalicești, ne-au ferit de o catastrofă, ci mai degrabă cele militărești. Nu o zic eu acum, au zis-o și actualul președinte și actualul ministru al Sănătății, când se vor fi terminat toate acestea, e nevoie de o reformă serioasă în sistemul de sanatate. Și asta o știe fiecare dintre români pe pielea lui. Personal consider că una dintre măsurile imediate ar trebui să fie digitalizarea unităților medicale și bazelor de date în sistemul de sănătate, și dau acest exemplu pentru că aici am expertiză. Să ne amintim ce haos a fost cu centralizarea, gestionarea datelor în această pandemie. Extinzând, nu trebuie să fii un geniu să realizezi că e nevoie de o digitalizare la nivel administrativ și instituțional, pentru că fără sprijinul autorităților, mediul privat investește timp și sume exorbitante pentru a dezvolta tehnologii și soluții digitale care funcționează și aduc plus valoare în economie dar de fiecare dată se opresc și li se dă “shut down” la ghișeul vreunei instituții sau alteia. Cred că știți despre ce vorbesc.
Măsuri urgente pentru relansare
Mihai Ivașcu: Sigur aici fiecare va considera că domeniul lui de activitate reprezintă o urgență. În industria tech, pentru companiile care dezvoltă tehnologii mai ales, ar fi suficiente măsurile pe care le tot cerem de ani în favoarea unei legislații stimulatoare pentru cercetare și dezvoltare în domeniul tehnologic dar și pentru accelerarea digitalizării instituțiilor și autorităților centrale și locale. Deci nu aș vorbi despre nevoia unor stimulente financiare în cazul nostru. Sigur că pentru așa numita relansare economică e nevoie de o serie de noi măsuri adaptive la situația creată. S-au luat câteva și până acum, iar mulți au speculat momentul, dar până la urmă cred că era și normal.
Sunt convins că măsurile plănuite vor urmări relansarea economiei și vor fi bine intenționate, dar nu cred că mai e vorba despre “ce”, ci despre “când”. Pentru că reprezint compania Modex care activează pe piața globală, pot spune că lucrurile ies mai ușor din amorțeala și panica acestei pandemii odată cu relansarea investițiilor. Cred, așadar, că și economia românească ar trebui să fie stimulată prin facilitarea investițiilor. E momentul, cum am spus și mai sus, să digitalizăm sistemul de sănătate ca fiecare spital să comunice cu fiecare cabinet medical sau doctor de familie sau farmacie și așa mai departe iar în centrul sistemului să fie pacientul. Această digitalizare care nu este decât un pas în direcția modernizării statului poate continua și în domeniul fiscal să spunem, ca măsuri imediate. Mai mult, cred că turismul românesc are o șansă unică acum, iar cele mai multe investiții în directia aceea ar trebui să meargă, plus că ar crea și locuri noi de muncă.
Revenirea domeniului
Mihai Ivașcu: Nu cred că e cazul să vorbim despre o revenire în rândul companiilor de tech, din contră. E de notorietate că giganții tech au crescut și mai mult în ultimele trei luni iar companiile tech, indiferent de mărime, au reușit să se adapteze cel mai bine la noul flux de muncă sau noile realități din piață. Sigur că au suferit cei care au depins de unele industrii sau domenii care au fost lovite de criză în mod direct, dar pentru dezvoltatorii de noi tehnologii scăderea economică e una gestionabilă. În plus, în astfel de situații grele, lumea investește în viitor iar viitorul înseamnă mai mult ca oricând tehnologii de ultimă generație.
Pentru noi viitorul este blockchain, viitorul este Modex, iar atenția investitorilor de pe piața mondială a devenit și mai mare odată cu această criză în direcția tehnologiei blockchain, pentru că au văzut eficiența ei ca aplicabilitate, ca soluție preventivă de cybersecurity sau eficiența oferită în cazul imutabilității datelor existente într-un sistem. Odată cu digitalizarea profundă prin care va trece societatea, nevoia de încredere la nivel de identitate, tranzacții, relații între două entități va fi din ce în ce mai stridentă, iar tehnologia blockchain tocmai această nevoie o acoperă în primă instanță. Mai mult, suita de produse ale companiei Modex a evoluat și către piața de Fintech, cu o serie de soluții tehnologice care permit digitalizarea entităților financiar-bancare.