Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Leadership |
|

Mihai Ghyka: „Primul lucru de care trebuie să ții cont după o zi de muncă este să vezi dacă ai contribuit cu ceva în companie”

Mihai Ghyka a muncit în multinaționalele Bergenbier și Vodafone. În prezent, acordă consultanță de marketing prin firma sa, Dalprincipe Consulting. Când nu acordă consultații, se ocupă de renovarea și administrarea conacului istoric al familiei sale din județul Vrancea. Se poate spune că Mihai Ghyka este moșier. Iată un bun pretext de a dicuta despre muncă și despre fericire!
Mihai Ghyka

Forbes: Vă întreb direct: munca v-a adus momente de fericire?

Mihai Ghyka: Tot direct vă răspund: da! Munca a fost pentru mine „motorul” pentru care am rămas mult timp în multinaționale, pentru că eram fericit acolo. A fost un mediu care m-a format și care mi-a adus foarte multe satisfacții.

Forbes: Ce însemna acea fericire?

Mihai Ghyka: În accepțiunea mea, fericirea este, dincolo de mântuire, firește!, scopul existenței. Acela de a fi împăcat cu tine însuți. Eu dacă sunt împăcat cu ceea ce am făcut într-o zi și dacă în același timp văd lângă mine niște oameni care zâmbesc, atunci sunt fericit.

Forbes: Când v-ați angajat în compania Bergenbier, în anii ’90, vă gândeați că munca de acolo vă va face fericit?

Mihai Ghyka: Fiecare dintre noi, dacă vrea să-și facă treaba cum trebuie, se află într-o permanentă căutare. Și căutarea înseamnă a fi conștient de faptul că ești imperfect, că sunt alții care fac lucrurile mai bine și că de fiecare dată există cineva de la care poți să înveți. Când am ajuns la Bergenbier pentru prima dată, în iunie 1996, am fost foarte fericit.

Forbes: De ce?

Mihai Ghyka: Pentru că abia îmi terminasem MBA-ul în Canada și mi se deschisese o poartă pentru a mă întoarce în România. Eu am fost educat și am fost profund atașat de România. Îmi doream să mă întorc în țară. În Canada m-am simțit ca într-un exil. Asta și din cauza faptului că am plecat în Canada înaintea căderii regimului comunist din România, din rațiuni politice. Am considerat dintotdeauna că aici, în România, este locul meu. Faptul că o multinațională, care avusese curajul să investească zeci de milioane de dolari în România, mi-a deschis poarta și mi-a spus textual: „Tinere, te angajăm, dar nu știm pe ce post!”, ei bine, acest fapt m-a făcut fericit. Am fost foarte fericit! Aveam 25 de ani. Eram ca orice tânăr care vrea să facă ceva și este fericit că i se oferă posibilitatea să facă. Nici n-a contat cu cât eram plătit, dacă aveam mașină sau telefon. Înainte de a ajunge la București, ca să-mi preiau postul, eram fericit. Apoi, am înghițit multe…

Forbes: Ca director de marketing n-ați avut o viață ușoară în acei ani.

Mihai Ghyka: Nu, dar n-am fost director! Nu m-am născut director! (Râde.) Nu! Am fost angajat analist financiar. Ca analist financiar n-am avut o viață ușoară. Directorii și contabilii care conduceau fabricile Bergenbier din România erau oameni formați în vechiul regim. Ei mă vedeau ca pe un om al investitorului străin, cumva un „spion”, și mă priveau cu suspiciune.

Forbes: Dar care era rolul dumneavoastră?

Mihai Ghyka: Eu le-am spus că sunt acolo mai degrabă pentru a completa ceea ce fac ei și în niciun caz pentru a le lua locul. Asta pe de o parte. Și pe de altă parte, rolul meu era acela de a înțelege mai bine ceea ce fac ei și de a translata contabilitatea clasică românească într-un reporting financiar P&L.

Forbes: Cum vă simțeați în acea perioadă de început la Bergenbier?

Mihai Ghyka: Aveam un entuziasm uriaș. Mult, mult mai mare decât stresul.

Forbes: De unde provenea acel entuziasm?

Mihai Ghyka: Din dorința de a împlini ceva și din dorința de a-mi demonstra că pot face ceva.

Forbes: Dorința de putere?

Mihai Ghyka: Nu! Nu aveam niciun fel de putere! Eram invitat în Consiliul Director, dar nici nu deschideam gura pentru că știam că dacă fac acest lucru mă voi pune într-o lumină proastă. E foarte important să știi că nu știi. Asta e condiția esențială de a învăța. Eu știam că nu știu și că mi se oferă o șansă să învăț. Știam, totuși, câteva lucruri și încercam să fiu de folos. Pentru că primul lucru de care trebuie să ții cont după o zi de muncă este să vezi dacă ai contribuit cu ceva în companie. Țin minte că, în primele șase luni, trebuia să fac săptămânal un raport despre ce-am făcut. În prima clipă, m-a gândit: ce tâmpenie îmi cer belgienii ăștia! Dar m-am convins că este un lucru foarte bun…

 „Dacă tratezi oamenii din jurul tău cu respect, mai devreme sau mai târziu, și ei te vor trata cu respect”

Forbes: Redactând aceste rapoarte ați simțit că munca dumneavoastră capătă din ce în ce mai multă consistență și greutate?

Mihai Ghyka: Am simțit că munca mea capătă importanță, nu prin lista săptămânală cu ceea ce produceam, ci mai degrabă în felul cum munca mea era privită de cei din jurul meu. Eu cred că ceilalți sunt „oglinda” ta. Dacă tratezi oamenii din jurul tău cu respect, mai devreme sau mai târziu, și ei te vor trata cu respect. Un respect autentic și nu unul de circumstanță.

Forbes: În perioada de început ați trăit momente de fericire de genul: „Da, sunt fericit pentru că am făcut ceva!”.

Mihai Ghyka: Întotdeauna mi-am pus întrebarea dacă sunt sau nu apreciat. Cred că fiecare om onest își pune această întrebare. Eu eram atât de fericit și de convins că menirea mea este acolo, încât, țin minte că n-am mers cu lunile la stomatolog, deși aveam o problemă dentară. N-am mers la oculist ca să-mi schimb ochelarii! Pur și simplu eram absorbit de munca mea. La un moment dat, prietenii mi-au spus: „Vezi că ești prea subjugat de Bergenbier și devii plicticos!” Și în vacanțe mă simțeam rupt de universul multinaționalei. Chiar sunam din vacanță ca să întreb ce s-a întâmplat cu o problemă sau cu o altă problemă! Acolo, în multinațională, mă simțeam util și era rostul meu. În general, cred că asta este o perioadă în care simți că asta e menirea ta și că munca ta trebuie s-o pui pe primul loc în ordinea priorităților.  

„Multinaționala este o mașinărie care merge fără tine, care de regulă merge foarte bine, iar tu, începând de azi, va trebui să contribui”

Forbes: Vă amintiți prima zi la fiecare job pe care l-ați avut? Prima zi ca analist financiar la Bergenbier, apoi prima zi ca director la aceeași multinațională sau prima zi la Vodafone… Ați trăit stări diferite?

Mihai Ghyka: Cred că dacă e să găsesc ceva comun în toate aceste zile ar fi uluirea copilărească față de o mașinărie care merge și din care va trebui să fac parte sau pe care eu trebuie s-o conduc. Acest lucru mi se pare excepțional și azi! Multinaționala este o mașinărie care merge fără tine, care de regulă merge foarte bine, iar tu, începând de azi, va trebui să contribui. Primul meu principiu în muncă este: „Dacă nu poți să ajuți, măcar să nu încurci!” Este fascinant faptul că va trebui să te integrezi și să ajuți ca mașinăria să meargă mai bine. Acest lucru mi s-a părut formidabil de fiecare dată, în prima zi de muncă. La firmele de stat, acest lucru nu se înțelege. De câte ori m-am lovit de stat, mi s-a părut că este un uriaș prăbușit, care nu face nicio mișcare. Ei bine, de câte ori mi-am schimbat job-ul într-o multinațională am trăit această mirare și bucurie că sunt acolo și că pot descoperi cum se fac acele produse și servicii de care beneficiasem până atunci doar în calitate de client.

Vezi AICI galerie foto cu Mihai Ghyka!

Forbes: În această bucurie și uimire ați avut cumva îndoieli, de genul: „Oare voi face față?”

Mihai Ghyka: Nu cred că trebuie să pornești cu ideea că n-ai să faci față sau că n-ai să te descurci. Este firesc, totuși, ca un om care își cunoaște limitele, să te întrebi cum ai să faci să meargă mai bine lucrurile și cum ai să adaugi valoare. De fiecare dată când iei un nou job sunt niște oameni care au încredere în tine. Înseamnă că ai să faci față pentru că trebuie să le răsplătești încrederea acestor oameni rezolvând niște probleme și obținând rezultatele propuse.

Forbes: Ați lucrat la Vodafone, o industrie pe care inițial n-o cunoșteați. Cum v-ați pregătit?

Mihai Ghyka: La început, telecomul era pentru mine ceva foarte nebulos. Înainte de a ajunge în compania Vodafone, timp de două luni, am citit foarte mult și am stat de vorbă cu mulți oameni din industrie. Am citit mult și ceea ce scriu jurnaliștii de specialitate. I-am și spus lui Adrian Seceleanu de la „Ziarul Financiar”: „Sece, tu mi-a fost profesor fără să știi!” Pentru mine, Seceleanu este un profesionist în telecom. Eu am învățat ABC-ul telecomului de la Seceleanu, înainte să ajung la Vodafone, citindu-i zeci de articole!

Forbes: Într-un interviu pe care mi l-ați acordat când ați preluat funcția de director la Bergenbier, am simțit entuziasmul dumneavoastră. Erați pus pe fapte mari – cum se spune. Sunt curios dacă acel entuziam s-a păstrat până când ați plecat la Vodafone.

Mihai Ghyka: Cred că entuziamul de atunci provenea din două perspective. Prima perspectivă era pentru că reveneam în business. Cea de-a doua ținea de un entuziasm sentimental: reveneam într-o companie pe care o știam… Este ca atunci când te întorci pe câmpul de luptă alături de soldații, de generalii, de oamenii cu care ai dus niște bătălii. Rănile și cicatricile pe care le avem ne unesc. Este o camaraderie de arme. Un sentiment extraordinar! Atunci trăiam acest sentiment și mă simțeam puternic datorită acelor oamenilor. Ceea ce am făcut împreună atunci, într-un an și jumătate, între 2010 și 2011, a fost extraordinar! Am relansat toate brandurile din portofoliu, am lansat noi branduri, am schimbat sistemul de distribuție, am schimbat numele companiei, am luat decizii dure pe care cei dinainte ezitau să le ia, am câștigat, dar am și pierdut împreună. Da, aveam un mare entuziasm și sentimentul unic că cei de lângă tine nu te vor „trăda”.

„Este extrem de important să dai sentimentul oamenilor din jurul tău că viața lor, job-urile lor și pozițiile lor nu sunt în pericol”

Forbes: Ce este important să oferi oamenilor dintr-o multinațională?

Mihai Ghyka: Este extrem de important să dai sentimentul oamenilor din jurul tău că viața lor, job-urile lor și pozițiile lor nu sunt în pericol. Să aibă certitudinea că ai încredere în ei. Atunci, se vor gândi la cum să facă mai bine pentru companie. Dacă viitorul lor este pus sub semnul întrebării, atunci se vor gândi numai la ei. Și e firesc să fie așa.

Forbes: Constat că țineți mult la ideea de echipă.

Mihai Ghyka: Țin la oameni, în primul rând!

Forbes: Pot oamenii să-și găsească fericirea în echipă?

Mihai Ghyka: Nu! Eu cred că fericirea este o chestiune individuală. Eu sunt un liberal prin educație și credință, din toate punctele de vedere. Cred că fericirea este individuală. Nu suntem fericiți pentru că suntem împreună, pe trotuar, 100 de oameni. Suntem fericiți pentru că noi înșine avem o împlinire față de niște idealuri, dorințe și față de un sentiment de atașament. Eu cred că forma sublimă a fericirii este să aduci fericire celorlalți. Dar cred că poți ajunge la această fericire individuală prin apartenența la o echipă. Și transformarea colectivului în echipă ține în mare parte de șeful acesteia.

Mihai Ghyka și generalul Collin Powell.
Mihai Ghyka și generalul Collin Powell.

Forbes: Rolul echipei într-o multinațională este determinant în obținerea succesului? Mihai Ghyka: Constat că oamenii din multinaționale primesc niște obiective foarte greu de atins. De multe ori, iraționale. Eu n-am întâlnit o companie care să-și planifice o scădere a business-ului. Deși, cel puțin jumătate dintre companii au avut scăderi în ultimul an. De foarte multe ori, cel care câștigă este unul, iar ceilalți pierd. Deci, unul câștigă în total cât pierd ceilalți. Mai mult de jumătate dintre oamenii comunității de busisness pierd. Ei bine, cum se face că toți la un loc, dar și fiecare în parte, își planifică creșteri de business?

Forbes: Chiar așa, cum se face?

Mihai Ghyka: Dacă aș însuma obiectivele fiecărui jucător din fiecare industrie, atunci toate industriile ar fi pe un mare plus. Pentru că fiecare plănuiește să câștige cotă de la ceilalți. Asta ține, într-un fel, de un irațional al business-ului. Chiar dacă ai pierdut șase ani la rând, poți să câștigi anul viitor, îți spun eu că ai să câștigi! Aici este absurdul!

Forbes: Și atunci ce se întâmplă?

Mihai Ghyka: Foarte mulți dintre oamenii din multinaționale nu reușesc. Și atunci, vine un deștept și zice: „N-ați reușit! Vă spun eu de ce n-ați reușit: pentru că directorul de vânzări sau directorul financiar ori cel de achiziții nu și-a făcut bine treaba. Trebuie să-l dai afară!” Astfel, se întâmplă o prăbușire ca într-un joc de domino, cad o treime din directori sau 15% dintre angajați. Dar la noi cad jumătate și într-un an de zile poate să cadă toată echipa. Credeți că cei care vin vor face mai bine decât cei care își cunosc business-ul de 10 ani?

Forbes: Nu, dar vor încerca!

Mihai Ghyka: Vor încerca. Dar poate că și cei care erau acolo de dinainte aveau aceeași capacitate de a împinge business-ul. Ei bine, aici cred că intervine capacitatea liderului de a transforma acei oameni, care au pierdut ani la rând, în niște oameni care cred că pot câștiga. Marea problemă a economiei românești este că suntem o coajă de nucă într-un ocean european și plutim cu valul. Și valul te poate duce la un moment dat foarte sus, cum s-a întâmplat în anii ’90 și până undeva prin 2007, când practic creșterile economice și cele de consum au generat niște afaceri mult mai mari decât se prevedea în plan. Apoi, alt val te poate scufunda. Deși România este pe creștere economică în prezent, această creștere vine în principal din agricultură și nu se reflectă decât în mică parte în cifrele companiilor. Astfel, la Viena, la Londra sau la Zürich, sunt niște oameni care, văzând această creștere, îi întreabă pe cei din multinaționalele de aici: „Voi de ce nu reușiți?” În realitate, aici „șurubul” se strânge și acum este mult mai greu să fii fericit decât în urmă cu șase ani.

„Când nu mai știi cum să ieși din labirint, important este să nu-ți pierzi speranța”

Forbes: Noi, „civilii”, care n-am lucrat într-o multinațională, avem o imagine-șablon despre aceste companii: un regim strict, plin de proceduri, care uniformizează personalitățile. Oamenii pot fi fericiți în multinaționale?

Mihai Ghyka: Foarte mulți sunt fericiți pentru că știu că mediul în care se află este unul în care performanța este măsurată, obiectivele sunt limpezi și mijloacele prin care își pot atinge obiectivele sunt clare. Și performanța este recompensată, de regulă, cu un bonus substanțial. Firește că nu putem generaliza! Depinde foarte mult cu ce cultură organizațională ai de-a face. Dar, de regulă, într-o multinațională ai mult mai adesea performanță și recunoaștere decât într-o companie a unui antreprenor care face totul cu familia sa și tu, poate, nu faci parte din familie. În multinațională, faptul că ești departe de acționar, creează niște condiții mai puțin schimbătoare.

Forbes: Și oamenii sunt fericiți aici?

Mihai Ghyka: Depinde ce-și dorește fiecare. Dacă ești un spirit antreprenorial te iei cu mâinile de cap: „Eu nu mai vreau să stau aici!” Sunt mulți care spun: mulțumesc, am învățat mult de la voi, dar eu vreau să am firma mea! Unii reușesc, alții nu reușesc… Dar vreau să mai spun ceva: fericirea nu este de un singur fel! Important este să vrei să fii bun cu ceilalți. Și vorba lui Nicu Steinhardt: „Dacă nu poți să fii bun, măcar să fii politicos!”… (Râde.)

La conferinta Eisenhower Fellowship, când fiecare bursier și-a prezentat concluziile.
La conferinta Eisenhower Fellowship, când fiecare bursier și-a prezentat concluziile.

Forbes: Ați vorbit la început despre entuziasm și energie. Apoi, pe parcurs, au intervenit oboseala, rutina și uzura? Cum au apărut?

Mihai Ghyka: Cu toții am trăit momente de acest tip. Cu toții am avut momente în care nu reușim să ducem „barca” spre țărm. Și vezi că nu-ți iese într-o lună, în a doua lună, în a treia lună și atunci îți dai seama că trebuie să schimbi ceva. Ai la un moment dat sentimentul că te-ai pierdut în labirint. Știi unde trebuie să ajungi, dar nu știi cum să ajungi acolo. Sau știi și unde și cum, dar nu ai mijloacele să ajungi acolo.

Forbes: Și ce este de făcut în astfel de situații?

Mihai Ghyka: Îți trebuie un om din afara labirintului.

Forbes: Ați avut astfel de oameni în jurul dumneavoastră?

Mihai Ghyka: Am căutat și Dumnezeu mi-a dat șansa să întâlnesc niște oameni care știau mult mai multe decât mine și care aveau și simțul umorului. Și cu ei m-am sfătuit. De regulă, cu oamenii cu care te sfătuiești constați că și ei au trecut pe „acolo”. Și asta îți dă un sentiment de solidaritate. Nu întotdeauna găsești soluția la cei din jurul tău, dar găsești înțelegere și găsești speranța. Când nu mai știi cum să ieși din labirint, important este să nu-ți pierzi speranța.

Forbes: În momentele grele, ați apelat la un sfătuitor, la un psihoterapeut, la un duhovnic sau la un specialis în coaching?

Mihai Ghyka (râde): Eu am un duhovnic care îmi este foarte drag și care m-a ajutat întotdeauna. Dar la dânsul n-am apelat niciodată în probleme de business. Am, însă, doi oameni foarte apropiați. Un om căruia, din discreție, o să-i păstrez anonimatul. El are o vastă experiență de mulți ani de multinațională și care acum, retras fiind din business, îmi dă niște sfaturi extrem de bune. Este un om pe care-l respect foarte mult. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, am un bun prieten: Cosmin Alexandru. Cosmin este, probabil, cel mai bun consultant-coach de lideri din România. Este important să ai un coach român pentru că el înțelege mentalitatea românească și Cosmin e un foarte bun cunoscător al multinaționalelor din țară. Nu întotdeauna îmi place ce-mi spune…

Forbes: Dacă aveți o diferență de opinie cu Cosmin Alexandru cum o gestionați?

Mihai Ghyka: Cu umor.

„În business-ul privat văd mai multă muncă pentru niște rezultate la fel de bune sau mai puțin bune decât în urmă cu cinci ani”

Forbes: Ați luat cu greu decizia de a lua un an sabatic sau cea de a ieși din business?

Mihai Ghyka (oftează): Nu! Eram sătul. Decizia era ca un fruct copt. Știi că va cădea mărul acela la un moment dat, dar nu știi exact când: azi, mâine sau săptămâna viitoare. Dar știi că mărul nu va apuca iarna în pom.

Forbes: Care erau semnele că „mărul” va cădea?

Mihai Ghyka: Semnele sunt că nu mai ai aceeași fericire când vii la muncă în fiecare zi, că nu mai ai același entuziasm și că îți dorești altceva! E un moment în care spui: „Destul e destul și vreau să fac și altceva!” Simți că nu mai este locul tău acolo.

Forbes: Și ați luat greu aceste decizii?

Mihai Ghyka: La vremurile respective, nu, nu le-am luat greu! Eram împăcat cu mine însumi. Altceva a fost greu! Mi-a fost greu să las în mijlocul „bătăliei” niște oameni la care țineam foarte mult. Și acest lucru m-a întârziat în luarea acelor decizii: cum să las echipa mea și să plec?

Mihai Ghyka și Mohammed Yunnus, laureat al Premiului Nobel pentru Pace si bursier Eisenhower în 1967.
Mihai Ghyka și Mohammed Yunnus, laureat al Premiului Nobel pentru Pace si bursier Eisenhower în 1967.

Forbes: Și acum nu vă simțiți frustrat?

Mihai Ghyka: Nu! N-am de ce să fiu. Uneori, mă întreb de ce succesorii mei fac anumiți pași, dar cum nu mai știu ce se întâmplă acolo, poate că și eu în locul lor aș face la fel.

Forbes: Când ați plecat, ați avut sentimentul de vinovăție față de acei oameni la care țineați?

Mihai Ghyka: Cât pe ce! Cât pe ce! Dar, într-o zi, unul dintre acești oameni la care mă tot gândeam și de care îmi era foarte greu să mă despart, ce-a făcut? A plecat el înaintea mea! Ei, poftim! (Bate din palme.) De ce să mă frămînt și să cred că aici, la Bergenbier, este familia mea? Trăim într-o piață liberă, în care fiecare este liber să-și caute fericirea.

Forbes: Acum, când stați pe „margine” și vă uitați la cei care „joacă” în business-ul din România, ce anume vedeți?

Mihai Ghyka: Nu stau chiar pe „margine”, mai fac puțină consultanță de marketing și vânzări. Eu văd ce vede toată lumea.

Forbes: Lumea se uită la televizor…

Mihai Ghyka (râde): Eu n-am televizior! În business-ul privat văd mai multă muncă pentru niște rezultate la fel de bune sau mai puțin bune decât în urmă cu cinci ani. Asta este o tendință generală. Mult mai multă muncă! Văd mai puțini bani circulând, o încrâncenare mai mare pe preț și mai puțin pe calitate, o dorință mai mare de a câștiga pe termen scurt și mai puțină încredere în viitorul pe termen lung. Dar mai văd și oameni inteligenți care găsesc soluții și care reușesc.

Forbes: Mă opresc la ceea ce ați spus: „mai multă muncă”. De ce este „mai multă muncă”?

Mihai Ghyka: Pentru că este mai multă incertitudine. Când nu știi cum va merge business-ul tău nici măcar în acest an, atunci ești mult mai prudent. Și ce faci? Reduci cheltuielile pentru că nu știi veniturile pe care le vei avea. Și reduci cheltuielile mai mult decât poți. Liderilor de companii le place să spună că este o perioadă grea și că trebuie să strângem cureaua…

Forbes: Dar această presiune o suportă angajații.

Mihai Ghyka: Exact!

Forbes: Și atunci dispare entuziasmul.

Mihai Ghyka: Da! Asta e! Șansa ca tu să generezi rezultate mai bune în clipa în care scazi cheltuielile dincolo de un nivel acceptabil și mergând, până la urmă, la a strica echilibrul familiilor angajaților tăi, este egală cu zero. Eu cred că aici ține de faptul cât este de moral un șef. Tot timpul poți invoca scuza că ți s-a impus de „sus”. Dar poți avea și meritul de a nu transmite mai „jos” ceea ce ți s-a impus de „sus”, încercând să fii un „scut” sau cel puțin o „strecurătoare”. Adică, acei „picuri de acid” care cad pe oamenii tăi, dacă nu poți să fii o umbrelă pentru ei, măcar să fii o „strecurătoare”. Acesta este rolul pe care trebuie să-l aibă un lider. Din păcate, sunt unii șefi care fac lucrurile venite de „sus” și mai „acide”, asta ca să-și demonstreze zelul. Am trăit asta în dictatură. Dar și o multinațională poate să devină o dictatură! Cu cât ești mai jos în ierarhia multinaționalei, cu atât poți să fii mai ușor zdrobit. Vorba părintelui Arsenie Papacioc: „Contează cum vrei să arzi. Omul e ca o lumânare. Nu știi cât va arde și care e capătul ei. Dar poți să arzi cu o lumină puturoasă, care afumă totul, sau poți să arzi frumos și să-i luminezi pe cei din jurul tău”. Sigur, dacă vrei să arzi frumos implică și riscuri.

Forbes: Care sunt riscurile?

Mihai Ghyka: Riscul este să dispari tu din sistem. Dacă nu picuri „acidul” sau dacă nu adaugi și tu „acid”, ți se va spune că ești moale.

Forbes: În fond, de ce muncim?

Mihai Ghyka: Fiecare știe pentru ce muncește. În primul rând, din necesarul omenesc al subzistenței. Mi-e greu să spun că muncim de dragul de a munci. Mulți dintre noi muncim ca să ne asigurăm un trai decent. Dar îmi place să cred că, pe lângă asta, muncim pentru a face o viață mai bună pentru cei care vor veni după noi, pentru a crea o Românie mai bună decât cea de astăzi.

14 iulie 2014, București

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii