Forbes: Cum ați reușit să reconstruiți conacul? Ați apelat la firme specializate de arhitectură și construcții?
Mihai Ghyka: Am lucrat cu societatea Performa, condusă de arhitectul Dan Pană, un om ce înțelege bine trecutul clădirilor și respectul pe care îl datorăm conceptului de locuință istorică. Proiectarea în sine a durat mai bine de doi ani, pentru a găsi soluția ideală de intervenție. Ne-am dorit să readucem conacul cât mai aproape de forma sa interbelică, dar cu confortul zilelor noastre și posibilitatea de a caza oaspeți cu ocazia unor evenimente sau seminarii ce vor avea loc în viitor la Cotești. Toată structura de rezistență a fost refacută și regândită de inginerul Gheorghe Ionică ce a știut să redea rezistența clădirii prin intervenții discrete, fără stâlpi ori grinzi adăugate vizibil. Podul a fost redesenat pentru a permite o eventuală mansardare ulterioară.
Materialele utilizate au fost cât mai aproape de cele de origine. Am refăcut gardul proprietății din piatră de râu, acoperișul de țiglă și crama cu cărămizi subțiri, de tip medieval, făcute manual. Arhitectul a ținut mult la eliminarea tuturor adăugirilor din anii ‘50-‘70, chiar dacă o parte dintre acestea aveau funcțiuni practice – centrala termică cu un horn de beton tronconic de 8 metri înălțime, anexa-depozit de lemne ori intrarea în pivnița separată de conac. Toate lucrările de restaurare și refacereau fost făcute cu societatea ROCIF din Brăila, care avea deja la activ câteva restaurări de biserici din regiune. Colaborarea a fost una foarte bună, cu oameni pasionați de șantier, care au refăcut cu migală fiecare detaliu.
Forbes: Ce surprize ați avut pe parcursul reconstrucției?
Mihai Ghyka: Anumite decizii de șantier au fost pur sentimentale, legate de „descoperirile” făcute pe parcursul lucrărilor. Astfel, am găsit îngropată sub tencuială ieșirea hornului șemineului din salon. Am stabilit atunci să-l refacem întocmai. Anumite uși zidite le-am găsit sub tencuială și le-am redeschis, redând respirație conacului. Uneori, am avut sentimentul că redau viață nu unei clădiri, ci unei persoane. O clădire vorbește și trăiește. Dacă moare, cu un mare efort poate fi readusă la viață. Va fi cu atât mai frumoasă cu cât e mai veche! Asta am simțit.
Forbes: Cât timp a durat reabilitarea?
Mihai Ghyka: Șantierul propriu-zis a durat trei ani și am fost implicat în fiecare decizie. Multe dintre acestea le-am învățat pe parcurs, din greșeli, făcând și refăcând anumite lucrări. Am fost săptămânal la fața locului, cu religiozitate, indiferent de vreme ori de alte contrângeri și obligatii. Într-un timp, când eram corporatist, îmi făcusem obiceiul să plec în fiecare vineri la 5 dimineața din București pentru a ajunge la 7:30 pe șantier, pentru o scurtă vizită împreună cu constructorul. La ora 11, eram înapoi în București, în birou.
Forbes: Care este funcționalitatea conacului?
Mihai Ghyka: Conacul de la Cotești se dorește a fi un spațiu de primire pentru iubitorii locuințelor boierești interbelice, pentru seminarii ale corporațiilor ori evenimente culturale. Am redeschis conacul din Cotești pe 13 septembrie 2014 cu un concert de ținută, parte din Festivalul Sonoro Conac, la care am avut bucuria să avem 140 de invitați.
Simbolic, evenimentul a avut loc la 65 de ani de la naționalizare. O renaștere simbolică și necesară a unei reședințe boierești de talie medie din cele 1.400 de conace și palate despre care pomenește Neagu Djuvara. Din păcate, mai puțin de 300 au supraviețuit comunismului și doar câteva au fost refăcute. Conacul l-am refăcut ca o datorie față de înaintașii mei, dar și ca un demers de regăsire a Moldovei de altădată, învățând din demersul de restaurare al frumosului Castel de la Călinești al lui Radu Miclescu, proiect coordonat de proprietar împreună cu arhitectul Șerban Sturdza.
Forbes: De ce are această denumire de „conac”? Vă întreb acest lucru pentru că este un termen pe care mulți români nu-l înțeleg cu adevărat.
Mihai Ghyka: Conacul este un cuvânt de sorginte turcească, ce face referire la o reședinta la țară, de regulă legată de o moșie, a unui ispravnic, vizir ori pașă. Interesant, cea de-a doua semnificație arhaică este de popas la o distanță de jumătate de zi de mers călare de următorul. Am putea să ne gândim că, inițial, conacele erau reședințe administrative construite la distanțe egale spre buna gospodărire a teritoriului. În timp, conacele au devenit reședinte boierești frumoase, simboluri ale moșiei și continuității unei familii legate de un sat și o obște cu care se confundă.