Forbes: Care este istoria conacului de la Cotești?
Mihai Ghyka: Conacul din Cotești are o istorie veche, plină de personaje excepționale, care și-au făcut datoria față de neam și țară, în vremuri senine, dar mai cu seamă, în anii întunecați ai istoriei.
Istoria Coteștiului începe la 1471, în vremurile de lupte de hotar între Ștefan cel Mare și Radu cel Frumos. Un brav căpitan de oaste, Stan Cotea, s-a distins prin iscusință în luptă, întru salvarea oastei muntene de urmărirea lui Ștefan. Pentru meritele sale, Stan Cotea primește de la Radu cel Frumos hrisov de danie: „Din apa Leordețului până în apa Merii, de la hotarul Cârligelor până la hotarul Goleștilor și Urecheștilor ”. Căpitanul și-a construit reședinta „mai la vale de munte” și a fondat satul Cotești. Secole la rând, descendenții lui Cotea au trăit în conacul fondatorului.
La finele secolului al XIX-lea, conacul a trecut în proprietatea străbunicului meu, Mihai Orleanu, președintele Camerei Deputaților și celebru om politic liberal, ce avea să prezinte coroana Reginei Maria la încoronarea de la Alba Iulia, în octombrie 1922. Trei ani mai târziu, Mihai Orleanu donează conacul drept dotă fiicei sale, Valentina, la căsătoria cu Victor Slăvescu, personaj strălucit al perioadei interbelice, de asemenea liberal. Victor Slăvescu a dezvoltat moșia Cotești, adăugând un teren de tenis, o cramă, o distilerie pentru țuică și un poligon de tir.
În 1949, conacul a fost naționalizat de regimul comunist, devenind sediul IAS Cotești. Un an mai tarziu, Victor Slăvescu avea să fie arestat și întemnițat la Sighet, pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare”. În acest timp, localitatea a devenit faimoasă pentru producția de vin de bună calitate, IAS Cotești câștigând în anii ‘50 titlul de „Unitate Fruntașă în Întrecerea Socialistă pe Ramură”. Mulți ani mai târziu, în 1998, domeniul a fost redobândit în instanță de unchiul meu, fiul lui Victor Slăvescu.
Forbes: Când ați devenit proprietarul conacului și ce anume v-ați propus să faceți cu acesta?
Mihai Ghyka: În 2008, am preluat proprietatea conacului și mi-am propus să-l readuc la viață, sub înfățișarea lui din anii ‘30. Am un enorm respect pentru cei care au suferit în temnițele comuniste. Odată cu conacul, mi-am dorit să refac ceva din trecutul lor, să arăt ca munca lor nu s-a risipit și că, în pofida comunismului și a tuturor suferințelor pe care le-au îndurat, familia a rezistat și ducem mai departe cu demnitate tradiția și valorile ei.Aveam câteva fotografii de familie, când bunicii și unchii mei își petreceau verile la conac, alăturide prieteni și cunoscuți, din toate provinciile românești, dar și din străinătate. Era un amalgam fascinant de preocupări și limbi diverse, care se regăseau la masa de pe terasă. Un mod de viață, cu vacanțe tihnite și mici călătorii în împrejurimi, la alte conace, în vizită la rude ori la mănăstiri ori la monumentul de la Mărășești. Toamna și primăvara erau intense din punct de vedere al muncii administrative, pentru a obține o recoltă agricolă și viticolă bună.
