FacebookTwitterLinkedIn

Republica Moldova se pregătește pentru o recoltă mai bogată de mere în acest an, producția estimată pentru 2026 urmând să ajungă la aproximativ 526.000 de tone. Volumul ar fi cu 8-10% mai mare decât cel înregistrat în 2025, în condițiile unor condiții meteorologice mai favorabile și ale unei calități mai bune a fructelor.

Producătorii estimează, totodată, o creștere de cel puțin 30% a exporturilor. Aproximativ 145.000 de tone de mere ar putea ajunge pe piețele externe în acest an.

Peste 300.000 de tone, destinate procesării

Din recolta totală estimată pentru 2026, circa 145.000 de tone ar urma să fie exportate, în timp ce aproximativ 36.000 de tone sunt destinate consumului pe piața internă.

Cea mai mare cantitate, aproximativ 325.000 de tone, ar urma să fie direcționată către procesare, în special pentru producția de suc concentrat de mere.

„Estimăm că vom exporta cu cel puțin 30% mai mult în 2026, adică un total de 145.000 de tone. Alte 36.000 de tone vor fi consumate pe piața locală, iar aproximativ 325.000 de tone vor fi procesate în sucuri concentrate de mere”, a declarat directorul executiv al Asociației „Moldova Fruct”, Iurie Fală.

Potrivit reprezentantului sectorului, vremea din acest an a contribuit atât la creșterea producției, cât și la îmbunătățirea calității. Merele au un calibru mai mare, o colorație mai intensă și un aspect comercial mai atractiv.

Costurile mai mari pun presiune pe producători

Recolta mai consistentă vine însă într-un context în care agricultorii se confruntă cu majorarea costurilor de producție. Îngrășămintele, pesticidele, energia, combustibilul, forța de muncă, transportul și depozitarea au devenit mai scumpe.

Creșterea cheltuielilor pune presiune asupra profitabilității fermierilor și face ca identificarea unor piețe de desfacere să rămână una dintre principalele provocări pentru sectorul pomicol din Republica Moldova.

„Trebuie să înțelegem că Republica Moldova acționează într-un context regional marcat de competitori puternici din imediata vecinătate, cum ar fi Turcia – un producător mare în regiune, Polonia și statele din Uniunea Europeană”, a explicat Iurie Fală.

În perioada recoltării, prețurile plătite producătorilor tind să scadă pe fondul ofertei mai mari. Acest lucru nu înseamnă însă că merele vor deveni automat mult mai ieftine pentru consumatori. Prețul final este influențat și de costurile de transport, sortare, ambalare, depozitare și comercializare.

Calitatea, esențială pentru export și depozitare

Reprezentanții sectorului atrag atenția și asupra necesității ca merele destinate depozitării să fie recoltate și sortate corespunzător. Respectarea standardelor de calitate este importantă pentru păstrarea fructelor pe termen mai lung și comercializarea lor într-o perioadă în care oferta de pe piață este mai redusă.

„Încurajăm producătorii să fie foarte exigenți în ceea ce privește recoltarea calitativă și obținerea unei producții sănătoase și inofensive. Acest lucru trebuie demonstrat prin certificatele eliberate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor”, a precizat directorul „Moldova Fruct”.

Pentru extinderea piețelor externe, producătorii moldoveni își vor promova oferta la expoziția internațională Fruit Attraction, organizată în luna octombrie la Madrid. Evenimentul reunește operatori și cumpărători din industria fructelor și legumelor și reprezintă o oportunitate pentru identificarea unor noi parteneri comerciali.

În 2025, Republica Moldova a obținut o recoltă de aproximativ 447.000 de tone de mere. În prezent, livezile de măr ocupă o suprafață totală de aproximativ 55.000 de hectare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.