Mercedes-Benz a început producţia de serie a noului model complet electric GLB la fabrica din Kecskemét, din centralul Ungariei, care în curând va putea majora producţia până la 350.00 de unităţi pe ani, a anunţat ministrul Comerţului şi Afacerilor Externe, Péter Szijjártó.
Oficialul a participat la ceremonia de lansare a producţiei Mercedes-Benz şi a subliniat că acest pas este o altă piatră de hotar importantă a strategiei de dezvoltare a companiei germane, servind ca o fundaţie solidă pentru viitorul ei portofoliu, şi, în acelaşi timp, un mare succes pentru Kecskemét şi Ungaria, notează presa internațională și Agerpres.
El a declarat că Mercedes-Benz a construit a doua fabrică a grupului în Kecskemét, aceasta fiind şi cea mai mare unitate auto a Ungariei în oraş. Oficialul a adăugat că firma are în prezent 4.500 de angajaţi, fiind cel mai mare angajator din regiune.
În ultimi şapte ani, 452 de mari investiţii legate de industria auto, în valoare totală de 6.800 miliarde de forinţi, au fost făcute în Ungaria, şi au dus la crearea a 65.000 de noi locuri de muncă, aducând valoarea producţiei în industria auto peste 10.000 miliarde de forinţi pe an, a apreciat Péter Szijjártó, adăugând că “securitatea economică şi fizică este acum mai importantă ca niciodată. În plus, un argument bun în favoarea Ungariei este că are cele mai scăzute impozite din Europa, iar forţa de muncă din Ungaria este fără îndoială printre cele mai bune din Europa”.
El a mai subliniat că Ungaria este una din cele doar trei ţări din lume unde au capacităţi de producţie toate cele trei mărci auto premium din Germania.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.