OpenAI, Anthropic și Google DeepMind discută crearea unui organism comun care să stabilească standarde de siguranță pentru inteligența artificială, într-un moment în care liderii celor mai mari companii din domeniu avertizează că dezvoltarea tehnologiei ar trebui încetinită pentru ca măsurile de protecție să poată ține pasul.
Discuțiile dintre cele trei companii au loc de câteva săptămâni și vizează un organism la nivelul industriei care să stabilească standarde pentru sistemele de inteligență artificială de frontieră, conform Agerpres.
Inițiativa vine după ce Dario Amodei, directorul general al Anthropic, a cerut public industriei să convină asupra unei limitări a ritmului de dezvoltare a AI. Sam Altman, șeful OpenAI, și Demis Hassabis, unul dintre principalii lideri ai diviziei de inteligență artificială a Google, au susținut la rândul lor ideea unei coordonări mai strânse între companiile din domeniu.
Hassabis susține de mai mult timp crearea unui organism care să stabilească standarde comune pentru AI, iar discuțiile actuale ar putea reprezenta primul pas către un acord mai larg privind ritmul de dezvoltare și măsurile de siguranță.
OpenAI spune că este mai bine ca marile companii din domeniu să colaboreze în privința siguranței, iar Lehane a declarat că organizația ar susține și o legislație bipartizană destinată reducerii riscurilor catastrofale asociate inteligenței artificiale.
Discuțiile sunt însă controversate tocmai pentru că implică principalii concurenți ai industriei. Cele trei companii au împreună o valoare estimată la aproape 6.000 de miliarde de dolari, iar un acord între ele privind ritmul dezvoltării AI ar putea schimba modul în care este purtată competiția pentru construirea unor sisteme tot mai puternice.
În paralel, presiunea pentru reguli mai stricte crește la Washington, unde o parte dintre politicieni cer măsuri pentru limitarea riscurilor AI. Administrația Trump este însă reticentă față de o reglementare mai dură, argumentând că Statele Unite trebuie să-și păstreze avantajul în competiția tehnologică cu China.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.