MedLife a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri consolidată pro-forma de 3,17 miliarde lei (aproximativ 630 milioane euro), în creștere cu aproape 17% față de 2024, potrivit rezultatelor financiare preliminare anunțate de companie. EBITDA pro-forma a ajuns la 459 milioane lei.
Compania, listată la Bursa de Valori București din 2016, a înregistrat de la listare o rată medie anuală de creștere de peste 20%, consolidându-și poziția pe piața serviciilor medicale private. Reprezentanții grupului arată că evoluția din 2025 reflectă atât creșterea volumelor operaționale, cât și menținerea cererii pentru servicii medicale, într-un context economic și social mai volatil.
Divizia de spitale a avut cea mai mare dinamică, cu un avans de aproximativ 34% al veniturilor și o creștere de 27% a numărului de spitalizări, care au depășit 200.000. Laboratoarele au procesat peste 10 milioane de analize, iar clinicile au înregistrat aproape 5 milioane de vizite.
„Economia se ajustează, iar companiile resimt aceste schimbări. Consumul a încetinit ușor, în special în ultimul trimestru din 2025, însă sănătatea rămâne o prioritate constantă pentru români. Rezultatele MedLife au rămas solide, chiar și într-un context economic provocator. Credem că măsurile recente încep să dea efect, iar economia va reveni pe un trend pozitiv. Ne uităm cu optimism moderat spre viitor. Mediul privat continuă să-și demonstreze reziliența: companiile muncesc, investesc și contribuie activ la economie, chiar și în condiții dificile.” a declarat Mihai Marcu, CEO & Președinte CA Grupul MedLife.
Printre cele mai solicitate servicii s-au numărat consultațiile de ginecologie și cardiologie, investigațiile imagistice (RMN și CT), analizele complexe de laborator și intervențiile chirurgicale minim invazive.
Pe parcursul anului, MedLife și-a extins rețeaua prin achizițiile MEDSTAR Cluj-Napoca și Routine Med Tulcea și a intrat pe piața din Republica Moldova prin preluarea All Clinic. De asemenea, compania a inaugurat o nouă cameră de primiri urgențe la MedLife Medical Park și a deschis Centrul de Excelență în Neurochirurgia Pelvină, prezentat drept primul de acest tip din Europa de Sud-Est.
În Brașov a fost lansat un laborator complet automatizat, în Timișoara a fost dezvoltat un centru de ortopedie care integrează robotică și soluții de inteligență artificială, iar investițiile în Pitești și Craiova au adus o nouă hyperclinică și un bloc operator modern.
În zona tehnologiei, compania a introdus un asistent AI integrat în aplicația proprie și a continuat investițiile în testare genetică și secvențiere avansată. Programul Longevity 100+ și introducerea testului EarlyCDT® pentru depistarea timpurie a cancerului pulmonar fac parte din strategia de orientare către prevenție și medicină personalizată.
Pentru 2026, MedLife anunță extinderea programelor de testare genetică la scară largă și continuarea investițiilor în centre de nișă și servicii integrate. Grupul intenționează să exploreze și noi oportunități de creștere prin achiziții în domenii complementare, precum estetică, sport și wellness.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.