FacebookTwitterLinkedIn

Operatorul de servicii medicale private MedLife a pus în funcțiune o sală hibridă mobilă în cadrul Spitalului MedLife Brașov, în urma unei investiții care a depășit 500.000 de euro. Este singura unitate de acest gen din Transilvania și una dintre puținele din țară.

Sala hibridă este o sală de operații care dispune de toate echipamentele necesare în chirurgie, cărora li se adaugă un echipament mobil de radiologie 2D și 3D și un sistem de fuziune a imaginilor de ultimă generație. Astfel, medicii chirurgi pot efectua în același timp și în același loc gesturi chirurgicale deschise și minim-invazive, evitând nevoia de a supune pacientul mai multor intervenții chirurgicale consecutive.

„Datorită echipamentelor de ultimă generație din sala hibridă, chirurgul poate vizualiza foarte precis zonele operate și poate verifica în timp real eficacitatea manevrelor sale, fără să fie necesar să recurgă la chirurgie deschisă”, a explicat Dr. Viorel Rusu, coordonatorul departamentului de chirurgie vasculară din cadrul Spitalului MedLife Brașov.

În prezent, sala hibridă mobilă de la Brașov este folosită în special în chirurgia vasculară, dar și în cardiologia intervențională și ortopedie.