Medicover, furnizor internațional de servicii medicale și de diagnostic, a anunțat achiziția operațiunilor deținute de grupul SYNLAB în România, Turcia, Cipru, Slovenia, Croația și Macedonia de Nord.
Tranzacția, în valoare de 71,3 milioane de euro, a fost finanțată din surse proprii și consolidează prezența Medicover în regiune prin intrarea pe trei piețe noi.
Operațiunile preluate au generat în 2024 venituri de 48 milioane de euro și sunt deservite de 675 de angajați, care activează într-o rețea formată din 25 de laboratoare și 80 de centre de recoltare. Portofoliul de servicii include analize de laborator standard, dar și teste avansate, în special în domeniul geneticii.
Potrivit reprezentanților Medicover, tranzacția vizează consolidarea ofertei de servicii în Europa Centrală și de Est, precum și optimizarea fluxurilor de diagnostic prin integrarea infrastructurii existente.
Achiziția va fi consolidată financiar începând cu 1 aprilie 2025 și este așteptată să aibă un impact pozitiv asupra câștigului pe acțiune (EPS), prin centralizarea operațiunilor și eficientizarea achizițiilor.
Reprezentanții companiei au precizat că achiziția va permite o extindere a distribuției testelor avansate și o mai bună coordonare a fluxurilor de lucru între laboratoarele din rețea.
Achiziția a fost realizată pentru Divizia de Servicii de Diagnostic a Medicover, care în România este activă sub marca Synevo. Conform datelor comunicate, Synevo România va avea un rol important în reconfigurarea operațională a serviciilor de laborator din regiune, prin intermediul Laboratorului Central de Referință, care urmează să fie utilizat ca punct de coordonare pentru testele avansate.
La finalul anului 2024, Synevo România opera o rețea națională formată din 23 de laboratoare și 189 de centre de recoltare, deservind anual peste 3,6 milioane de clienți și realizând aproximativ 21,9 milioane de teste. Compania oferă un portofoliu de peste 2.000 de tipuri de analize și are peste 1.600 de angajați.
Synevo face parte din grupul Medicover, companie fondată în 1995 și listată la bursa Nasdaq Stockholm.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.