FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit celui mai recent studiu al Asociației Europene a Industriei de Îngrijire Personală (AESGP), anual sunt autogestionate 1,2 miliarde de probleme minore de sănătate, cu ajutorul produselor de îngrijire personală pentru afecțiuni minore. 

Totodată, sistemele de sănătate și economiile naționale economisesc 34 de miliarde de euro pe an, care altfel ar fi fost cheltuite pentru programări la medic nu neapărat necesare, pentru cheltuieli medicale și pentru timpul lipsit de la muncă. Conform aceluiași studiu, dacă ar fi disponibile mai multe produse de îngrijire personală pentru afecțiuni minore, s-ar realiza economii suplimentare de aproximativ 17,6 de miliarde de euro în fiecare an, 58.000 de medici ar putea fi eliberați pentru a se ocupa de pacienți cu afecțiuni mai complexe sau severe și fiecare medic de familie din Europa ar câștiga 1 oră în plus în fiecare zi.

Toate aceste informații au fost prezentate în cadrul evenimentului „Health Literacy – Driving Self-Care Forward”, desfășurat sub umbrela campaniei educaționale „Despre sănătate, cu responsabilitate”, un efort asumat de Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție medicală (RASCI) pe termen lung. 

„În ceea ce privește publicitatea medicamentelor ce se eliberează fără prescripție medicală, avem o problemă de adaptare a canalelor la realitatea curentă, legislaţia în domeniu nefiind actualizată. În acest moment, multe lucruri se mută în social media sau pe aplicații mobile, ceea ce nu se regăsește în cadrul legislativ actual pentru publicitatea acestei categorii de produse,” a explicat Iulia Roșian, Președinte RASCI.

Cei prezenți au punctat faptul că un nivel redus al educației în domeniul sănătății este costisitor atât pentru sistemul de sănătate, cât și pentru economia țării. Chiar dacă, în anumite situații, poate fi mai simplu și mai eficient ca un individ să-și gestioneze singur o afecțiune minoră, în altele este indicat ca acesta să se adreseze medicului sau farmacistului.