Măsura vizează toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani și intră în vigoare începând cu 8 august.
“CJSU a decis în această seară ca începând cu data de 8 august 2020, ora 00.00, pe întreg teritoriul judeţului Cluj, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani, astfel încât să acopere nasul şi gura, la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment organizate în spaţii publice deschise, în zone în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje şi adunări cu caracter religios. Orarul de aplicabilitate este 0-24, pe toată durata stării de alertă”, a anunţat prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean.
De asemenea, în perioada următoare, până cel târziu 10 august, se vor identifica toate spaţiile de tip pieţe agroalimentare, pieţe auto, târguri de produse şi de animale, locaţii de tip bazar temporare sau permanente pentru a se introduce obligativitatea purtării măştii și în aceste zone, transmite Agerpres.