FacebookTwitterLinkedIn

În ultimul an, produsele tradiţionale pentru masa de Paşte s-au scumpit semnificativ, cele mai mari creşteri de preţ fiind înregistrate la pudra de cacao, ciocolată şi miezul de nucă.

Conform datelor Institutului Național de Statistică, analizate pentru luna februarie 2026 comparativ cu februarie 2025, pudra de cacao conduce topul scumpirilor, cu un avans de 46,33%, fiind urmată de ciocolată, care s-a majorat cu 29,02%, anunță Agerpres.

Alte ingrediente de bază pentru preparatele tradiţionale de Paşte au înregistrat creşteri importante de preţ: miezul de nucă (+17,48%) şi cozonacul (+15,66%). Ouăle s-au scumpit cu 14,3%, iar pâinea cu 10,12%. Alte produse utilizate frecvent în preparatele specifice sărbătorilor au consemnat majorări mai moderate: rahat simplu sau mixt (+9,11%), carne de oaie şi miel (+8,85%), esenţă de rom (+7,68%) şi vin (+6,9%).

Brânzeturile au avut creşteri mai reduse: brânza de vacă (telemea) cu 6,33% şi brânza de oaie (telemea) cu 3,69%. Unele produse proaspete au avut evoluţii temperate sau chiar scăderi de preţ: ceapa verde (+2,78%), salata verde (+1,8%), iar ridichile de lună s-au ieftinit cu 5,51%.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.