FacebookTwitterLinkedIn

„ONG-urile au un mare potențial, insuficient exploatat, de a genera bunăstare economică și echitate socială. De asemenea, după cum au identificat numeroși participanți din sfera ONG, agricultura românească are nevoie de asociere, iar reprezentanții organizațiilor neguvernamentale au expertiză atât în facilitare și generare de capital social în comunități, cât și în transferarea de abilități și consultanță pentru dezvoltare de proiecte”, a precizat Marton Balogh, purtător de cuvânt al rețelei RuralNet.

Beatrice Zaharescu, consilier Serviciul Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală (AM-PNDR) și Maria Nichita, expert comunicare Direcția Relații Publice, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale au precizat că ONG-urile reprezintă o categorie importantă pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pe măsuri de infrastructură, mediu, climă etc. Cu toate acestea, s-a constatat, în continuare, accesul limitat al ONG-urilor la finanțările PNDR 2014-2020 pe anumite măsuri ce ar putea soluționa problemele identificate în mediul rural privind dezvoltarea economică.