A cumpărat aproape tot ce i-a ieşit în cale şi a ajuns cel mai mare industriaş român. Odată cu criza, Marius Cristescu şi-a schimbat filosofia de afaceri. Cum alege acum miliardarul timişorean companiile în care să investească? Cumpără și nu cerceta – aceasta era filosofia investițională pe care Marius Cristescu (42 de ani), coproprietar al grupului industrial Bega, o aplica înainte de 2008.
O filosofie care i-a adus antreprenorului din Timișoara – alături de fratele său Emil, controlează active estimate de „Forbes 500 de Miliardari“ între 300 şi 350 de milioane de euro – surprize neplăcute. Și nu o dată. De exemplu, în 2002 când a cumpărat aproape toată platforma industrială Faur București – fostele uzine 23 August – a avut o surpriză neplăcută de 25 de milioane de euro. Este vorba despre datoriile companiei, pe care Cristescu le-a descoperit, încetul cu încetul, imediat după ce a făcut achiziția. De fapt, datoriile depășeau prețul de cumpărare. În total, pentru a moderniza un spațiu industrial imens, (cei doi frați dețin 70 de hectare din Faur, mai mult de două treimi din total) cu utilaje aflate într-o stare deplorabilă și gropi în care putea să încapă un tanc întreg, a investit 70 de milioane de euro.
De precizat că mare parte din acești bani – 50 de milioane de euro – au reprezentat resurse proprii, restul fiind împrumuturi bancare. O groază de bani pe care astăzi i-ar folosi cu totul altfel. „Dacă aș da filmul înapoi, nu aș mai face această investiție“, mărturisește Cristescu. Și problema nu este că a făcut neapărat o investiție proastă – la Faur a reluat producția industrială pe care o dirijează în special spre export și închiriază spații industriale. Adică are o sursă de cash permanentă care, deși diminuată de criză, rămâne un factor de echilibru pentru întreg holdingul său industrial. Regretul este de altă natură. „Cu banii ăştia puteam să fac nişte investiţii mult mai profitabile“, spune el. „Mi-a mâncat cinci ani din viață și niște resurse foarte mari“, adaugă Cristescu referindu-se la același proiect Faur.
Dar cu opt ani în urmă era vorba de cu totul altceva. Frații Cristescu trăiau o epocă a expansiunii cu orice preț – putem spune acum. Nu stăteau prea mult pe gânduri și se uitau prea puțin pe cifre de fricăsă nu își inhibe deciziile. Pentru că cifrele companiilor vizate arătau, în general, prost. Era o perioadă în care o achiziție putea să atragă multe altele, în cascadă. De exemplu, la mijlocul anilor ’90, investiția într-un producător de adezivi– fabrica pe care tocmai ce au vândut-o grupului Knauf la începutul acestui an pentru suma de trei milioane de euro – a generat achiziția a două fabrici de nisip (una era furnizorul lor) și a unei fabrici de argilă. După același model, furnizori și beneficiari ai fraților Cristescu din mai toate ramurile industriei au intrat în portofoliul holdingului Bega – denumirea provine de la magazinul omonim din Timișoara, una din primele achiziții ale familiei. Așa s-a ajuns la un grup care în 2008 număra circa 30 de firme cu venituri totale de 200 de milioane de euro (anul trecut acestea au scăzut cu aproximativ 50 de milioane de euro).
Dar acele vremuri s-au dus, iar Marius Cristescu a adoptat o nouă filosofie care poate fi rezumată printr-o întrebare: chiar are sens investiția pe care vreau să o fac? Evident, este o schimbare de filosofie determinată în mare măsură de criză. În acest moment, pentru Cristescu sens pot să aibă mai multe lucruri. Înainte de toate, investițiile pe care le face din plăcere. Și exemplul pe care îl putem da aici este proiectulArsenal Park din Orăștie – un parc tematic dezvoltat într-o fostă bază militară.
Totul a început, în urmă cu doi ani, mai mult dintr-o joacă. „E haios să dormi pe tun“, spune Cristescu referindu-se la una din atracțiile parcului. În egală măsură, turiștii sunt atrași de dormitoarele amenajate în TAB-uri. O joacă în care cei doi frați au investit până acum 10 milioane de euro. Iar „ostilitățile“ vor continua, pentru că investitorii vor să extindă parcul la o suprafață de 300- 400 de hectare față de cele 100 de hectare deja existente. În acest sens, au de gând să cumpere două avioane Boeing de dimensiunimedii (100-150 de locuri) pentru a le transforma în discotecă și hotel. Această extindere ar duce și la dublarea capacității de cazare – acum există 200 de locuri.
Poate părea o inițiativă bizară, dar trebuie privită ca transformarea în business a unui hobby – frații Cristescu vor să facă din Arsenal Park cel mai mare muzeu militar din Europa, cu 500 de exponate. Un hobby, alături de altele mai „normale“: Emil Cristescu participă la diverse competiții moto, iar Marius are o colecție de mașini de epocă, printre care se numără și un Mercedes din 1929. „Pentru a crea un brand nou e obligatoriu să treci de la investiţiile pe termen scurt la cele pe termen lung şi foarte lung“, își sintetizează Cristescu strategia pe care o are pentru Arsenal Park.
Pe lângă investițiile din plăcere, noua optică a lui Marius Cristescu presupune și o regândire a criteriilor financiare. Nu numai că nu se mai aruncă cu capul înainte să cumpere companii pline de datorii, doar pentru că pot face sinergie cu o altă afacere din holdingul său, dar este și foarte atent la prețul de achiziție. Vrea să cumpere active cu un discount de cel puțin 50%. Adică, dacă un business valorează acum un milion de euro, Cristescu este dispus să plătească 500.000 de euro. Iar explicația este simplă:vrea doar businessuri pe care să știe că le poate vinde oricând cu suma pe care a investit- o. „OK, am investit atâția bani, cât de repede pot să îi scot ca să îi bag în altă investiție?“ – este întrebarea retorică prin care își explică el noua viziune.
