FacebookTwitterLinkedIn

Arta poate fi regăsită într-un muzeu, la teatru ori cu ocazia unui concert, însă Marius Constantinescu vede dincolo de aceste destinații: Arta este, în primul rând, ceea ce trăim. “Arta este la (Muzeul n. red) Luvru, dar este și în felul în care dimineața ne punem o cămașă pe care o asortăm sau nu la pantaloni. Arta este în flori, în felul în care stăm la masă și apreciem o mâncare bună sau o băutură gândită inteligent. Arta este atunci când stăm de vorbă cu cineva, ne raportăm la acea persoană, prin atitudinea noastră o gratificăm pentru ceea ce spune și, în egală măsură, primim la rândul nostru”, a declarat prezentatorul şi realizatorul radio-Tv, pentru Forbes România. 

Nu cunoaște o persoană care să fie nepăsătoare în fața artei, în orice formă a sa, însă remarcă diferențe de percepție și de mesaj. “Este o linie foarte fină în a avea ceva de spus și de a te folosi de o abilitate sau de o platformă doar din dorința de a te auto-marketa. A fi interesant și diferit este pentru mulți un scop mult mai ușor palpabil decât a arăta bine și frumos”, explică el. Astăzi, artistul trebuie să se “marketeze”, să se promoveze și să își arate arta, căci într-o eră a informației și a vitezei, publicul este greu de surprins. “Vedem atât de mult, suntem confruntați în fiecare zi cu atât de mulți stimuli, încât este foarte greu din această mare imensă de nume, de imagini, de frânturi de idei să ne rămână ceva. Atunci, fiecare dintre ei luptă pentru 30 de secunde în care să capteze publicul”, clarifică Marius Constantinescu. 

Iar în ceea ce privește percepția, desigur, nu există niciodată un singur adevăr. “Suntem atât de mulți, diferiți, și avem istorii atât de diferite, încât arta este un exercițiu al democrației în care avem loc toți, în care opiniile noastre sunt la fel de valabile, în care tot ceea ce trebuie să facem este să ne lăsăm cât mai mult vizitați de acești stimuli”.

Era informației și a vitezei este definită de tehnologie, care în ultimii doi ani a fost un laitmotiv, cu avantaje și dezavantaje. În artă, pe de o parte, tehnologia oferă accesibilitate și public, însă pare să ne și despartă. “Cred că se pierde intimitatea și starea aceea greu de pus în cuvinte pe care o poți avea la contactul direct, nemediat de un ecran, cu o expresie artistică de orice natură (…). Din când în când, totuși, e frumos să ne întoarcem acolo, fie că e muzeu, fie că e concert. Este un tip de relație care se instaurează și care nu poate fi suplinită de un ecran, de o interfață în continuă mișcare”, conchide Marius Constantinescu.