FacebookTwitterLinkedIn

De ce să rămână afacerile în familie?

Datele culese înainte, în timpul şi după criză de către analişti au demonstrat că „factorul familie” a făcut ca  afacerile de acest tip să fie mai flexibile şi mai dinamice decât multinaționalele, să supravieţuiască mai uşor şi chiar să aibă mai mult succes.  Sondajul PricewaterhouseCoopers (PwC) Family Business Survey a arătat în această toamnă că 74% dintre afacerile româneşti de familie au înregistrat creşteri ale  cifrelor de afaceri în ultimul an financiar.

Un exit nu este un eşec (dacă din punct de vedere financiar aduce satisfacţii proporţionale cu afacerea), însă un business păstrat în familie înseamnă continuitate, planuri pe termen lung şi un prestigiu în plus. Ceea ce reprezintă avantaje chiar şi pentru societate. „Afacerile de acest tip înţeleg piaţa mai bine decât multinaţionalele, care sunt dezavantajate în acest sens de schimbările regulate de management”, susţine Alexandru Lupea, EY. „Cu cât mai multe afaceri rămân în familie, cu atât cresc şansele consolidării capitalului românesc”, completează şi Alexandru Medelean, Director – Country Leader, Private Company Services PwC.  Mai mult, trecerea afacerilor către noua generaţie ar crea premisele internaţionalizării unor branduri româneşti. Până acum companiile româneşti au avut doar în mică măsură o vocaţie internaţională, deşi au crescut.

Dar tocmai acest lucru este cel mai dificil –păstrarea afacerii în familie, în condiţiile în care în proces intervin multe variabile. Este un moment delicat, deoarece  studiile arată că aproape două treimi dintre afacerile de familie nu supravieţuiesc celei de-a doua generaţii, fie pentru că aceasta nu a fost destul de pregătită, fie că nu a vrut să continue afacerea părinţilor.  „Dacă totuşi supravieţuiesc, statistic se spune că a doua generaţie este mai puţin implicată decât prima şi abia a treia e mai orientată spre creştere”, observă şi Iordan Parfenie, Private Clients Vice-President în cadrul Bank Gutmann.

Astfel, multe businessuri antreprenoriale româneşti  ar putea să nu realizeze acest transfer. Alexandru Medelean anticipează reuşite, dar şi drame. „Proporţiile acestor transformări sunt greu de anticipat, însă, cu siguranţă, vom vedea poveşti de succes, dar şi drame. Din această perspectivă, atât costurile cât şi beneficiile acestui proces se vor regăsi în portofelul fondatorului şi, prin urmare, ele trebuie asumate cu mare atenţie şi cu toată responsabilitatea”, spune el.