Watches and Wonders rămâne un etalon de necontestat în această industrie fascinantă, fiind spațiul care cultivă cu succes acea legătură specială între brandurile orologere și presă, retaileri, colecționari sau simpli admiratori ai acestui univers, precum și cu toți reprezentanții publicului larg care își doresc o incursiune în această lume cu totul aparte. Ediția din acest an a fost una densă și variată, demonstrând că marile Case orologere duc acest domeniu către un nou nivel – fie că vorbim despre inovație pură, despre spectacol, despre complexitatea mecanismelor sau despre reeditările istorice.
BAUME & MERCIER: Elogiu pentru femeia modernă
Anul acesta, Baume & Mercier a urmărit reconectarea cu femeia – cu o femeie modernă, prezentă, elegantă. Astfel, Casa a lansat la Geneva Joia de Baume & Mercier – o colecție de ceasuri feminine, subtile și care, în același timp, transmit un mesaj foarte puternic la încheietura mâinii. Prin această nouă linie de ceasuri, Baume & Mercier demonstrează faptul că brandul are experiență și istoric în crearea ceasurilor de damă și continuă, astfel, tradiția Casei, adăugând o notă modernă, rafinată. Carcasa de 28 mm transmite de la bun început delicatețe, urmată de o impresie de confort și rafinament natural. Din punctul de vedere al designului, absența anselor creează un efect vizual elegant și o integrare perfectă a brățării cu carcasa, rezultând un ceas unitar și armonios. Astfel, colecția Joia de Baume & Mercier include o primă serie alcătuită din trei referințe permanente și o piesă specială, în ediție limitată: un model cu cadran argintiu, impecabil, ce captează lumina într-un mod foarte plăcut, cele două versiuni având curea din piele de vițel de culoare neagră, respectiv albastru închis, și un cadran elegant împodobit cu cifre romane placate cu aur 4N. Iar dacă aceste trei referințe ne ancorează ferm în prezent, următoarea creație ce completează colecția face legătura cu istoria brandului. Piesa de rezistență a colecției este, fără îndoială, versiunea incrustată cu diamante – ceasul care aduce un omagiu istoriei Casei orologere în ceea ce privește ceasurile-bijuterie. Această referință își are inspirația în modelul istoric creat de Baume & Mercier în anul 1980. O piesă foarte elegantă și prețioasă, având luneta decorată cu 40 de diamante și o brățară absolut superbă. Pe scurt, prin colecția Joia de Baume & Mercier, brandul își îndreaptă atenția către femeia modernă, reafirmându-și experiența și moștenirea în crearea ceasurilor pentru doamne și surprinzând feminitatea prin proporțiile acestor ceasuri, prin designul lor elegant, versatil și actual.



CHANEL: O colecție fascinantă
V-ați imaginat-o vreodată pe Gabrielle Chanel în ipostaza de regină pe un set de cărți de joc? Anul acesta, creativitatea Casei Chanel continuă să exploreze universul fascinant al lui Mademoiselle, propunând pentru Watches and Wonders creații inspirate din viața și pasiunile acesteia. Rezultatul? Chanel Coco Game – o colecție cu adevărat fascinantă. Piesa de rezistență a acestei colecții este The Chessboard (Tabla de șah) – desigur, în alb și negru –, o aliniere perfectă între codurile cromatice ale Casei și jocul de șah. Realizată din ceramică, această tablă de șah aduce laolaltă simbolurile Casei Chanel, prezentând tehnici diferite de montare a pietrelor prețioase utilizate la realizarea fiecărei piese în parte. O creație unicat, deja vândută. Gabrielle Chanel este, de asemenea, figura centrală și în cazul noilor modele J12 din cadrul acestei colecții‑capsulă, unde Mademoiselle devine un personaj pixelat, ca dintr-un joc, care se plimbă dintr-o parte în alta a cadranului. Pe cadranul modelului Boy.Friend Coco Game, Gabrielle Chanel apare în ipostaza Reginei de Cupă, purtând nelipsitele sale elemente de identitate: pălăria, jacheta de tweed și colierul de perle. În continuare, ne îndreptăm atenția către noutățile din colecția J12. Lansat pentru prima dată în anul 2000, ceasul Chanel J12 rămâne și astăzi un etalon în industrie, dar și un favorit în rândul publicului. Anul acesta, colecția-simbol J12 se îmbogățește cu câteva noi referințe – extinzându-și oferta cu două noi dimensiuni de carcase: una de 28 mm (găzduind un mecanism quartz) și una de 42 mm (cu mecanism automatic). Ambele dimensiuni sunt disponibile atât în varianta din ceramică albă, cât și în varianta din ceramică neagră. O altă inițiativă remarcabilă și îndrăzneață propusă de Chanel anul acesta este modelul J12 Superleggera 42 mm – o combinație irezistibilă de ceramică neagră mată și oțel. După succesul ediției limitate de anul trecut și după excepționalul feedback primit, modelul J12 Bleu intră acum în colecția permanentă. Anul acesta, Chanel J12 din ceramică de culoare albastru intens revine în două noi dimensiuni: 33 mm și 38 mm, păstrând, firește, elementele distinctive ale colecției din care face parte. Din punctul de vedere al caracteristicilor tehnice, reținem calibrul automatic 12.2 certificat COSC pentru versiunea de 33 mm și, respectiv, calibrul 12.1 pentru versiunea de 38 mm. Tot anul acesta, Chanel lansează și colecția Noeud de Camélia – inspirată de floarea preferată a lui Gabrielle Chanel, acum reinterpretată sub forma unei funde prețioase, împodobită cu diamante. Aceasta ascunde un ceas secret, care se lasă descoperit doar prin interacțiune directă, creând astfel o legătură intimă și rafinată cu persoana care îl poartă.







CZAPEK GENÈVE: Cosmic Blue
În 2026, Czapek Genève explorează trei direcții creative diferite prin intermediul noilor modele prezentate la Watches and Wonders, toate trei având în comun materialul – titan de Grad 5, cu aspectul său sport – și o paletă de culori armonioasă: nuanța Cosmic Blue, pe care o regăsim la toate cele trei modele. Acestea sunt: Antarctique Tourbillon, Antarctique Révélation și Antarctique Dark Sector Cosmic Blue. Pentru a vă oferi o prezentare completă a noilor modele de la Czapek, vom începe cu materialul. Titanul este recunoscut pe scară largă pentru lejeritatea sa – toate ceasurile realizate din titan sunt ușoare, asigurând un excepțional confort la purtare. Însă acest material are și alte proprietăți utile, precum: o ductilitate excelentă, biocompatibilitate totală, rezistență la coroziune și paramagnetism.
Antarctique Dark Sector Cosmic Blue. La trei ani după lansarea modelului Antartique din titan, Czapek Genève revine asupra acestui model, adăugându-i o notă de prospețime: un albastru intens (cadranul Cosmic Blue cu finisaj catifelat) combinat cu finisajul mat al titanului. Modul de afișare a timpului este nu doar unic, ci și avangardist: pe cadran există două cercuri concentrice întrerupte în 12 puncte, astfel încât orele sunt indicate prin absența cifrelor și a indecșilor orari. Această inițiativă estetică a devenit o semnătură imediat recognoscibilă a modelului, conferindu-i acestuia o anumită fluiditate. Carcasa găzduiește calibrul SXH5 – un mecanism de referință pentru Czapek. Este primul calibru al Casei proiectat și dezvoltat integral în manufactura proprie. Arhitectura sa specifică include șapte punți scheletonizate, precum și un micro-rotor din platină. Modelul Antarctique Dark Sector Cosmic Blue este disponibil în două dimensiuni ale carcasei – de 40,5 mm și 38,5 mm –, în ediții limitate de 25 și, respectiv, 10 exemplare.
Antarctique Révélation Titanium Cosmic Blue. Acest model pune, într-adevăr, accent pe mecanism, în timp ce cadranul atrage atenția asupra „inimii” pulsânde a ceasului, oferind o perspectivă captivantă asupra mecanicii acestuia. Astfel, putem admira calibrul SXH7 – un mecanism automatic, complet scheletonizat, cu micro-rotor, dezvoltat anume pentru acest model și lansat pentru prima dată în 2023. Arhitectura mecanismului nu compromite câtuși de puțin lizibilitatea ceasului: accentele și contrastele adăugate permit citirea timpului cu ușurință. Antarctique Révélation Titanium este disponibil în două dimensiuni ale carcasei: 40,5 mm diametru pentru Antarctique, respectiv 38,5 mm diametru pentru Antarctique S. Primul este anunțat ca ediție limitată de până la 50 de exemplare pe an, iar al doilea ca ediție limitată de până la 25 de exemplare pe an.
Antarctique Tourbillon Titanium Cosmic Blue. O geometrie perfectă, un efect vizual izbitor și o măiestrie tehnică excepțională – iată coordonatele definitorii ale acestui model nou de la Czapek. Tourbillonul este aliniat perfect pe o axă verticală cu angrenajul și bariletul, creând impresia de plutire. Cadranul decorat manual prezintă un motiv guilloché unic (Singularité), dezvoltat de Czapek în colaborare cu renumitul producător de cadrane Metalem. Carcasa cu diametrul de 40,5 mm adăpostește încă una dintre realizările importante ale Casei Czapek, și anume Calibrul 9 – dezvoltat, fabricat și finisat integral în manufactura proprie. Ceasul este o ediție limitată de 25 de exemplare. Un amănunt interesant este reprezentat de albinele (sau, mai exact, cicadele) „ascunse” pe cadranele sau mecanismele ceasurilor Czapek. Ele sunt considerate cea mai veche emblemă a monarhilor francezi, precum și simbolul Franței Imperiale și al lui Napoleon al III-lea. Ele simbolizează învierea și eternitatea, iar includerea lor în creațiile Casei este un omagiu adus statutului de furnizor imperial obținut de Czapek în anii 1850. De asemenea, ele sunt un simbol puternic al renașterii brandului.



H. MOSER & CIE.: Contraste
Am sintetizat prezentarea H. Moser & Cie. într-un singur cuvânt – contraste – deoarece brandul a ales să exploreze două direcții contrastante: o abordare ludică, bazată pe colaborarea cu Reebok, și o abordare mai „serioasă”, prin lansarea modelului Endeavour Perpetual Calendar Concept Tantalum. H. Moser & Cie. și-a construit reputația unui brand îndrăzneț în peisajul orologer de astăzi, lansând constant modele „concept”, care nu afișează logoul pe cadranele cu design minimalist. Iar noul parteneriat cu Reebok susține această perspectivă îndrăzneață și abordare neconvențională. Astfel, se lansează noul Streamliner „Pump” – model inspirat de pantofii sport Reebok Pump, lansați la sfârșitul anilor ’80. Se pune accent pe ideea că luxul poate fi și altfel: jucăuș, lejer, relaxat. Și se transpune gestul „Pump” – emblematic pentru Reebok – în orologeria de lux prin introducerea butonului portocaliu pe carcasă. Prin apăsarea acestuia, este activată o coregrafie mecanică în interiorul carcasei, care se traduce într-o oră de rezervă de funcționare, afișată automat și pe cadranul ceasului. Acest lucru este realizat cu ajutorul mecanismului HMC 500, configurat special de H. Moser & Cie. pentru a susține această inovație. Carcasa de 40 mm este realizată din fibră de cuarț cu structură internă din titan. În ciuda complexității mecanismului, carcasa își păstrează o grosime de doar 11,4 mm. Modelul este disponibil în două versiuni – alb și negru, ambele cu accente portocalii și ambele limitate la 250 de exemplare fiecare. În opoziție cu spiritul dinamic și de aventură al noului Streamliner, H. Moser & Cie. Endeavour Perpetual Calendar Concept Tantalum rămâne fidel filozofiei brandului de a înlătura de pe cadran toate elementele considerate inutile – inclusiv logoul, pentru a-i face loc timpului, în forma sa cea mai pură. Noul model explorează calitățile inerente ale materialului din care este realizat: tantal masiv, folosit atât pentru carcasă, cât și pentru cadran. Cu un design intuitiv, calendarul perpetuu este perfect integrat pe cadran, punând în valoare textura materialului și modul unic în care acesta reflectă lumina. Data este afișată în fereastra din dreptul orei 3. Indicatorul rezervei de funcționare este amplasat în dreptul orei 9, secundarul periferic în dreptul orei 6, iar în centru este acul ce indică luna anului, într-un mod discret, dar perfect lizibil. Carcasa de 42 mm adăpostește mecanismul HMC 800 cu întoarcere manuală – un sistem tehnic și complex gândit pentru a permite orice ajustare prin intermediul coroanei. Ceasul H. Moser & Cie. Endeavour Perpetual Calendar Concept Tantalum este lansat într-o ediție limitată de 50 de exemplare. Între aceste două direcții distincte se situează noul Endeavour Minute Repeater Cylindrical Tourbillon Skeleton – un spectacol arhitectural complex, obținut prin asocierea unui mecanism scheletonizat cu repetiție la minut și a unui tourbillon „zburător”. Tot aici trebuie menționate și cele două noi modele Streamliner Two-Hands, reimaginate în versiuni mai compacte, de 34 mm și, respectiv, 28 mm, cu cadran Silver Fumé sau Burgundy Fumé. Ambele modele Streamliner au cadrane cu o textură spectaculoasă obținută printr-un proces de gravare foarte riguros.



LAURENT FERRIER: Esența
Anul acesta am încercat să găsesc un cuvânt care să sintetizeze întreaga abordare și noile colecții ale fiecărui brand orologer participant la ediția 2026 a expoziției Watches and Wonders organizată la Geneva. Nu am reușit întotdeauna să descopăr acel cuvânt unic, definitoriu pentru fiecare lansare; pentru Laurent Ferrier însă, cuvântul-cheie este, fără îndoială, ESENȚA. Brandul reușește să surprindă esența timpului pe cadranele sale minimaliste, rafinate până la perfecțiune, făcând astfel loc timpului în sine. Și, judecând după numeroasele distincții primite de-a lungul timpului la competiții prestigioase, precum GPHG, sau la Lifetime Awards Gala, se achită cu brio de această sarcină. Piesa de rezistență anul acesta este Laurent Ferrier Sport Traveller – o creație modernă, sport, pe care am avut bucuria să o descoperim la Geneva. Odată cu acest model, Laurent Ferrier introduce complicația Dual Time în linia sa de ceasuri sport din titan, propunând un ceas conceput anume pentru călătorii. Din punct de vedere estetic, modelul păstrează codurile de design existente, creând o punte elegantă peste doi piloni de bază ai brandului: seriile Sport și Traveller. Carcasa compactă este realizată din titan de Grad 5 și măsoară 42 mm în diametru. Două butoane discrete, situate pe partea stângă, permit ajustarea rapidă, fără efort, a timpului. Liniile și formele carcasei se completează armonios, dând naștere unui ceas ergonomic, compact. Cadranul de culoare gri-antracit are o textură deosebită. Fiecare element de pe cadran pare să fie la locul său – într-o ordine, geometrie și simetrie desăvârșite. Fereastra din dreptul orei 3 înfățișează data, fiind poziționată în simetrie perfectă cu fereastra din dreptul orei 9, care indică ora de acasă. Ceasul este dotat cu noul calibru automatic LF275.01, care însumează nu mai puțin de 240 de componente și care funcționează la o frecvență de 28.8000 vibrații pe oră, oferind astfel o rezervă de funcționare de până la 72 de ore. Întregul ceas reflectă angajamentul brandului Laurent Ferrier de a îmbina performanța tehnică cu o estetică atemporală, prin execuție și finisaje impecabile.

