Cautare




, Contributor

Critic de teatru, membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT)

Media şi entertainment |
|

Marcel Iureș în codrii Grumăzeștilor

Undeva, în centrul Bucureștiului, chiar pe Calea Victoriei, într-o seară de marți, „înainte de Duminică”, iepele tinere, „albe ca zăpada și iuți ca focul”, ale lui Moș Nichifor, așteaptă încărcarea întregului calabalâc al Jupâneșicăi Malca, tânără nevastă, în harabaua încăpătoare.
marcel iures

Femeia fusese la socri și trebuie să plece de la Târgu Neamț la Piatra, unde ține casă cu Ițic, bărbatul ei. Cei doi protagoniști ai poveștii cară împreună – un fel de-a spune, pentru că Malca, durdulie și îmbujorată, de ți-e mai mare dragu (!), duce greul, organizează gospodărește boccele cu plăpumi și perne, haine, cutii și un cufăr cât toate zilele – cei doi cară, sporovăiesc și pun la cale călătoria; se asigură de câte ceva de-ale gurii, mai ales sticla cu rachiu pentru Moș Nichifor harabagiul.

Hâtru Moș Nichifor! Și nu-i nici atât de moș, așa cum se vaită, că doar – doar va fi contrazis. Malca nu-l contrazice, e curioasă ca orice femeie și-l întreabă de-ale lumii și-ale vieții; află și despre traiul lui Nichifor cu „baba” și despre locurile pe care le străbat, cele câteva sate și codrii Grumăzeștilor, plini de primejdii și lupi, spre spaima tinerei femei.

Drumul nu-i prea lung și-i făcut de atâtea ori în anii de harabagie ai lui Moș Nichifor, printre snoave și amintiri timpul se deapănă, soarele începe să scapete, mai obosesc și iepele, iar căruța, așa cum e „ferecată cu teie și curmeie”, se tot poticnește. Când să zică „hop”, iaca poznă, căruța se oprește și, cu întreaga caznă, mai ales arătată de Moș Nichifor, crezută și nu prea de Malca, harabaua nu mai pornește și pace, iar noaptea se lasă. Singura scăpare, până dimineață – căci Malca, în ruptul capului, nu se învoiește să rămâie singură în pădure, câteva ceasuri, cât ar face Moș Nichifor până acasă, să-și aducă cele de trebuință ca să iasă din bucluc – zice Moș Nichifor, singura scăpare e un foc mare, în poiană, să-i ferească de lighioane, de hoți și, mai ales, de lupi. Dar jupâneșica se teme grozav să doarmă în căruță – că nu-i de șagă cu lupii! – și se trage mai aproape de foc, mai spun una, mai spun alta, mai ascultă pădurea, spaimele se mai risipesc, osteneala-i răpune și soarele aduce o altă zi.

Face ce face regizorul Alexandru Dabija și se întoarce la Creangă, la Teatrul ACT, la Marcel Iureș, itinerariu regizoral parcurs mereu pe câte-o cale simplă și încărcată de sens – tâlcuri adânci, cum s-ar fi spus la Humulești…

Foto credit: Alex Iureș

În această călătorie, de pe scena Teatrului ACT, importante sunt poveștile, imaginile pe care vorbele le fac să se nască și ce dezvăluie ele, teatralitatea limbajului și atitudinea ludică a protagoniștilor. Replicile în doi peri, aluzive și ambigui în egală măsură, aduc pe scena teatrului, ocupată doar cu cele câteva obiecte de recuzită amintite, doi actori al căror joc câștigă din prima clipă atenția spectatorilor. Și nu le câștigă numai atenția, le provoacă imaginația!

Din câteva replici și gesturi ale Ruxandrei Maniu și ale lui Marcel Iureș, publicul ajunge în lumea lui Creangă fermecat prin cuvânt; provocarea și  condiționarea imaginarului – „de treci codrii de aramă”! – este esențială în crearea atmosferei acestui spectacol. „Moș Nichifor Coțcariul” a fost receptată de George Călinescu ca „întâia mare nuvela românească de atmosferă” din care s-ar nutri, în opinia criticului, „toată nuvelistica noastră modernă”.

Lucrată cu subtilitate și rafinament al detaliului, atmosfera se încarcă de o anume tensiune, o senzualitate la care contribuie și noaptea pădurii cu umbrele ei, temerile, chemările erotice disimulate; nimic arătat explicit, dar electrizant, un joc/o joacă precum o lecție despre esențele tari ale vieții.

Se adaugă la acestea culoarea locală specifică operei lui Creangă pe care Alexandru Dabija o exploatează cu o artă inegalabilă (o dovedesc spectacolele sale Absolut!, după „Ivan Turbincă”, și N-ai tu treabă!, după „Dănilă Prepeleac”, care se joacă, și în această stagiune, la ACT). Marcel Iureș și Ruxandra Maniu animă cu virtuozitate povestea unei călătorii valorizată ca una inițiatică în tainele vieții, aproape de marile cicluri ale naturii.

„Moș Nichifor” după „Moș Nichifor Coțcariu” de Ion Creangă, premieră februarie 2019, Teatrul ACT; în distribuție: Marcel Iureș și Ruxandra Maniu; regia: Alexandru Dabija; costume: Manuela Pungan.

Crenguța Manea, critic de teatru, membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT), realizator și coordonator de proiecte, Redacția TEATRU, Societatea Română de Radiodifuziune.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii