Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că, în prima şedinţă de Guvern, va revizui propunerile venite de la ANAF şi Ministerul Finanţelor privind limitarea cash-ului, astfel că toate limitele actuale de cash vor fi menţinute, atât la persoanele fizice, cât şi la cele juridice, cu două excepţii: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.
”Am spus că voi fi mereu alături de micii întreprinzători şi de oamenii simpli, fără excepţie. În ultimele zile am avut mai multe discuţii cu aceştia, cât şi cu mediul de afaceri şi cu reprezentanţii sistemului bancar. Şi mi-au spus anumite lucruri de bun simţ legate de măsurile venite de la ANAF şi Ministerul Finanţelor legate de cash. Aceşti oameni nu sunt evazionişti, ci sunt cei pe umerii cărora se sprijină această ţară!”, a scris premierul pe Facebook, potrivit news.ro.
”Prin urmare, în prima şedinţă de Guvern voi revizui propunerile venite de la ANAF şi Ministerul Finanţelor, pentru că datoria mea este să intervin atunci când lucrurile o iau într-o direcţie greşită”, a mai spus Ciolacu.