FacebookTwitterLinkedIn

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că este nevoie de performanţă în administraţie, iar statul român nu mai poate plăti „doar pentru ca bugetarii să vină la birou”.

Marcel Ciolacu, la finalul şedinţei de guvern: „Toţi funcţionarii statului român trebuie să înţeleagă că avem nevoie de performanţă în administraţie. Statul român nu mai poate plăti doar pentru ca bugetarii să vină la birou, iar asta este valabil de la nivel de ministru până la nivelul funcţionarilor de execuţie.”

Premierul a precizat că mandatul executivului „este despre reforme şi economie”.

Marcel Ciolacu: „În acest moment, la guvernul României şi la toate ministerele de linie am anunţat că intrăm într-un regim de mobilizare generală. Avem de livrat ţinte şi jaloane din PNRR şi nu putem rata nimic: pensiile speciale, legea salarizării, managementul companiilor de stat. Mandatul acestui Guvern este despre reforme şi economie.

Primul şi cel mai concret rezultat al unei guvernări bune este ca inflaţia să scadă. Oamenii să simtă asta în preţurile unor produse de bază. Asta vrem să facem imediat şi să acţionăm încă de săptămâna viitoare”, conform RRA.

FOTO: profimediaimages.ro