FacebookTwitterLinkedIn

După întâlnirea cu Asociaţia Română a Băncilor şi cu reprezentanţii celor mai importante bănci din România, premierul Marcel Ciolacu a anunţat că s-a ajuns la un acord astfel încât comisioanele bancare nu vor creşte nici pentru persoanele fizice și nici pentru cele juridice.

Marcel Ciolacu: „Comisioanele bancare nu vor creşte în România nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice. Acesta este acordul la care am ajuns astăzi cu Asociaţia Română a Băncilor şi cu reprezentanţii celor mai importante bănci din România, dar şi cu cei ai BNR.

Mă bucur că argumentele aduse au fost pe deplin înţelese şi le mulţumesc pentru deschiderea la dialog. Dialogul este calea prin care putem găsi cele mai bune soluţii atât pentru oameni, cât şi pentru economie.”

Principalele teme discutate în cadrul întâlnirii au fost punerea în aplicare a măsurilor guvernamentale pentru combaterea evaziunii şi menţinerea comisioanelor bancare la nivelul actual.

Marcel Ciolacu: „România nu are o problemă economică. Avem resurse naturale şi forţă de muncă bine calificată, investiţii străine în creştere şi un nivel ridicat al investiţiilor publice.

Pentru a asigura sustenabilitatea economică avem nevoie însă de combaterea evaziunii, reducerea cheltuielilor bugetare şi creşterea performanţei în administraţia publică”, conform RRA.