Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), singura organizație patronală din turismul românesc care reprezintă interesele agenților economici în turismul balnear, având membri în toate stațiunile balneare, solicită Guvernului și Parlamentului sprijinul în soluționarea diminuării impactului negativ determinat de majorarea fără precedent a tarifelor la energia electrică și gazele naturale.
În această situație, cele mai multe centre de tratament balnear riscă să nu își mai permită desfășurarea activității.
OPTBR consideră urgentă și absolut necesară implementarea unei măsuri compensatorii suplimentare, respectiv plafonarea tarifelor la energie electrică și gaze naturale la nivelul tarifelor medii din anul 2019 pentru societățile care au ca obiect de activitate și prestarea serviciilor de tratament balnear.
Turismul balneoclimateric reprezintă una dintre cele mai eficiente și importante forme de turism atât pentru români, cât și pentru exportul de servicii pe alte piețe și aduce plusvaloare economiei românești.
Nicu Rădulescu, președintele OPTBR: „În toate țările, europene stațiunile balneare sunt folosite ca adevărate bastioane de luptă împotriva Covid-19 atât pentru prevenție, cât și pentru tratament, iar cei care merg în stațiunile balneare sunt cei care doresc să-și crească imunitatea, lucru dovedit științific.
Din păcate, la noi în țară, după o perioadă foarte lungă în care bazele de tratament au fost închise sau restricționate, acum vine o mare criză energetică, însoțită de facturi cu costuri enorme, care ne pun în dificultate în a mai continua activitatea economică.
Bazele de tratament consumă foarte multă energie, având în dotare aparate speciale, băi încălzite etc. Valorile facturilor au crescut cu între 5 și 9 ori și, ca atare, este imposibil de a mai fi plătite!
În România avem toate tipurile de resurse naturale, unele unice în Europa, precum mofetele, ca să nu mai vorbesc de calitatea apelor minerale. Iar imunitatea constituie cel mai important lucru.
Turismul balnear din România trebuie să fie o prioritate națională iar la ora actuală, o spun cu părere de rău, constat că este îngropat”.
Orice investiție, în contextul dat, este, în mod evident, suspendată, iar rezultatele financiare negative, ce se vor înregistra, vor bloca orice initiațivă de dezvoltare.
Creșterile tarifelor la utilități vor genera în viitorul apropiat o creștere la nivel general de prețuri la toate celelalte categorii de cheltuieli, astfel că activitatea economică a prestatorilor de servicii balnear se apropie în mod periculos de un blocaj.